E seara. Foarte seara. Motanul Virgil sta in poalele mele cu labutele in sus si ma priveste adinc in ochi. Simt ca vrea sa-mi comunice ceva. Ma concentrez si-i simt torsul in creier. E fericit. Deodata se deschide usa. In camera apare, tinindu-se de burta, Gogu de la cazane. Lacrimi lungi ii curg pe obraz. Ride atit de tare ca mi-e sa nu ajunga in pragul infarctului. Incearca sa-mi spuna ceva. Nu reuseste. Ma apropii precipitat de el si-l bat usor pe spate, poate si-o reveni. “Ce-ai mai Gogule, te-ai drogat?” “Nu, mai Pandane”, reuseste Gogu sa spuna printre sughituri. “Rid de vreo trei ore si nu ma pot opri. Am fost la Vasilica acasa, stii tu, amoru’ meu din Ciorogirla. Si la intoarcere microbuzu’ in care eram a oprit la bariera”, incepe Gogu sa-mi povesteasca. “La bariera, primu’ era un nene cu un scuter. In cap avea o casca verde. Asa, un verde aprins. La un moment dat, in spatele scuteristului vine unu’ cu o caruta animata de un magar. La un moment dat, magaru’ se apropie de motoscuterist si incepe sa-l adulmece. Si, brusc, magarul incearca sa ia o gura de iarba si-l musca pe motoscuterist de casca verde. Ăsta, speriat, cade de pe scuter, dar imediat se ridica in picioare. Se indreapta furios spre magarul care-i privea venirea cu o privire timpa. Omu’ nostru se apropie de magar, se opreste in fata lui si incepe sa-l priveasca in ochi injurind in acelasi timp ca la usa cortului. Si deodata ii frige un pumn magarului de face magaru’ un pas in stinga pe sosea. Nervos, vazind ca magaru’ nu riposteaza, se apropie inca o data si mai da un pumn pe obrazul celalalt. De data asta, animalul sta ferm pe picioare si primeste lovitura demn. Toate astea s-au petrecut cam in zece secunde, Pandane. Intre timp, propietaru’ magarului se dezmeticeste coboara din caruta leaga magaru’ de bariera si se indreapta spre batausul de magari. Si incepe sa-i care motoscuteristului la picioare in cur de a luat-o asta la fuga pe cimp. Intre timp trenul a venit si s-a pierdut in zare. Si acum urmeaza drama care m-a facut sa rid juma de zi. Agatat de bariera, magarul s-a ridicat odata cu ea. Si uite cum statea magaru’ asa, spinzurat de bariera si se zbatea de moarte. Ma rog, intre timp a venit stapina-su, l-a apucat de picioare si, ridicindu-l in sus, striga: «Richardule, sa nu mori, m-auzi !». Noroc ca a mai venit un marfar, bariera a coborit si magarul a fost salvat. Asta e tot, Pandane”. Eu nu am ris deloc…