In articolele mele precedente am adus, cred eu, suficiente argumente conclusive in privinta dinamicii comertului de arta al acestei perioade de „criza”. Situatia factica este edificatoare pentru dispunerea unor valori materiale din ce in ce mai insemnate catre domeniul operelor de arta, percepute printre cele mai sigure plasamente actuale.
Am insistat mai mult asupra pietei de arta franceze deoarece, in opinia mea, aceasta este cel mai sensibil „marker” in tranzactionarea bunurilor culturale. Fara a uita insa ca unele dintre cele mai spectaculoase recorduri de vinzare s-au obtinut in America, Anglia, Hong Kong si Japonia. Dintre acestea, am selectionat citeva care au lasat fara replica chiar si pe cei mai optimisti adepti ai pronosticurilor pentru licitatiile momentului.
Dintre piesele cele mai importante care au dat „tonul” acestor tranzactii de rasunet voi aminti, in primul rind, vedeta indubitabila a ultimei perioade, si anume sculptura maestrului ALBERTO GIACOMETTI, „L’HOMME QUI MARCHE I”, adjudecata la Londra, pe data de 3 februarie 2010, in cadrul unei licitatii organizate de catre SOTHEBY’S, pentru astronomica suma de 65.001.250 de lire sterline (74.185.983 euro). Fara a fi considerata o lucrare unicat (trebuie precizat ca subiectul a fost turnat in sase exemplare, plus alte patru retinute de catre artist. Totodata, tematica va fi reluata, cu diferente minore, in „L’HOMME QUI MARCHE II”), sculptura beneficiaza de dimensiuni impozante (h = 183 cm), o inspirata patina, precum si remarcabile finisaje care-i confera atribute estetice incontestabile. Avind o estimare initiala de 15.000.000 lire sterline, considerata fantezista de catre mai toti cei care urmareau fenomenul, lucrarea amintita s-a vindut pentru o suma de patru ori mai mare, socind chiar si pe oficialii Casei SOTHEBY’S.Acest eveniment nu a fost unul singular. Il va urma indeaproape tabloul lui GUSTAV KLIMT, „KIRCHE IN CASSONE” (1913), licitat pina la concurenta sumei de 26,9 milioane lire sterline. Din nou avem de-a face cu o lucrare spectaculoasa, cu reale si extrem de evidente insusiri plastice si de viziune, desi nu este o realizare de virf, emblematica pentru creatia artistului respectiv. Acelasi comentariu este valabil si pentru „L’HOMME QUI MARCHE I”, amintit mai sus. Cu toate acestea, raritatea pe piata de arta a unor opere cu inalt standard calitativ este determinanta, mai ales in conjunctura actuala, pentru disputele acerbe in jurul unor „luceferi” aparuti, totusi, in prezentul imediat.
Aceleasi considerente le putem face si in ceea ce priveste lucrarea lui KIRCHNER, „VARIÉTÉ PARADE” (1910-1926), vinduta pentru 2,95 milioane lire sterline, sau pentru „PICHETS ET FRUITS SUR UNE TABLE” (1893-1894), autor PAUL CEZANNE, achizitionata pentru importanta suma de 11,8 milioane lire sterline.
Printre alte vedete ale acestei sesiuni de licitatie, o realizare distinctiva, o veritabila capodopera datorata lui EGON SCHIELE, „FEMME ASSISE, VÊTUE EN VIOLET” (1917, guase pe hirtie), a fost disputata pina la nivelul de 4,85 milioane lire sterline, valoare apropiata de cea obtinuta pentru „FEMME COUCHÉ” (1917) a maestrului HENRI MATISSE, si anume 4,4 milioane lire sterline. Alaturindu-le lucrarea lui RENÉ MAGRITTE, datind din anul 1942, „LE BEAU NAVIRE” (3,7 milioane lire sterline), respectiv sculptura lui HENRI MOORE, „RECLINING FIGURE” (1982), pentru care s-au obtinut 3,6 milioane lire sterline, vom avea o imagine cvasi-exhaustiva asupra unui fenomen cu o vadita alonja ascendenta, marcat de numerosi investitori entuziasti, dispusi sa plateasca sume din ce in ce mai mari pentru valorile certe care pot invinge timpul.
Aceste exemple sint doar citeva coordonate ale unui „spectacol” care se impune tot mai evident in universul tranzactiilor de arta.
(Va urma)
