Tirnacopul este pe cale de disparitie. O stie tot muncitorul care dis-de-dimineata, pe la ora 11.00, iese la captusit tevi de apa, peticit conducte, sapat constant in cautarea neajunsului din infrastructura care s-a transformat in defectiune si a umplut cartierul de apa si facturile de pierderi.
In peisajul colorat si plin de viata, unde munca in salopeta te inalta stind si asteptind salariul, tirnacopul, cel mai bun prieten al omului muncii necalificate, isi pierde sensul, mai exista doar pentru a fi rezemat de portiera masinii unui fraier care a parcat pe locul unde ar fi trebuit sa stie pina acum ca se ascunde o conducta sleita ca o fantoma damnata sa bintuie etern. Tirnacopul e pe moarte. Muncitorul in salopeta albastra imaculata, spalata de Magda Catone, a renuntat la tirnacop. Acum, pentru ca timpul s-a comprimat extraordinar de mult, se folosesc masinarii complexe, picamere pe patru roti care nu mai tocesc miinile muncitorului nostru. Iar el, muncitorul, isi ingrijeste dosul palmei cu crema hidratanta si isi masoara ph-ul. Pentru ca merita. Pe cuvint, daca vei compara mina lui Dorel cu mina lui Patapievici nu vei descoperi niciun fel de diferente. Asa de departe s-a ajuns cu tehnologia necalificata. Iar primul pas a fost renuntarea la tirnacop, o ustensila badarana si neprietenoasa cu Dorel. Tot inlocuirea tirnacopului a adus si schimbarea preocuparilor muncitorilor in timpul orelor de program. Acum, nea Gogu, nu mai face glume de santier cu Dorel, el il apostrofeaza pe Dorel pentru ca e prea brutal cu excavatorul, timp in care citeste cu voce tare din Comedii la portile Orientului, desi nu prea e de acord cu tot ce spune Plesu. Credeti-ma, moartea tirnacopului nu este intimplatoare. Ea face parte din evolutia unei bresle.
Cu toate astea, muncitorul in ingeniozitatea lui, mai apeleaza, cind si cind, la tirnacop. Il foloseste la lucrari subtile, aproape subliminale, la sapaturi delicate, aproape la fel de chirurgicale ca operatiile lui Oprescu din tinerete. Asa e omul, scapa greu de vicii.
l