Cu toate apelurile la unitate pe care le-a trimbitat, motivat mai degraba de groaza de a pierde si ultima reduta pe care o detine – presedintia Senatului –, Mircea Geoana pare sa fi functionat politic (fara sa-si dea seama, dupa cum ii e felul) dupa principiul “dupa mine potopul”. Lasa in urma un partid slabit, a carui prestanta este grav afectata (ca de prestatie publica nici nu mai poate fi vorba), singurul lucru bun dupa tot bilciul intitulat “congres extraordinar” fiind schimbarea de efective la virful partidului. Asadar, o speranta pentru social-democratie care a invins in mod fericit ideea de “continuitate” marca Geoana si iluzia Cristian Diaconescu, dar a ratat poate sansa de a construi rapid si eficient alaturi de un om antipatizat de unii, dar cu o indubitabila experienta organizatorica – este vorba despre Miron Mitrea.
Ce lasa Geoana in urma? In primul rind, o solida cultura a esecului permanent justificat prin diabolizarea adversarilor, niciodata asumat. Au fost cistigate parlamentarele, dar la numarul de alesi PSD-ul a iesit pe locul al doilea. A intrat la guvernare, dar n-a putut nici sa impuna premier, nici sa reziste, nici sa foloseasca ruperea aliantei cu PD-L si trecerea in opozitie drept capital politic pentru alegerea sefului statului. A cistigat scrutinul electoral pentru presedintie in tara, dar l-a ratat in diaspora. Si a continuat sa piarda din parlamentari, acestia compunind un important grup al independentilor in legislativ. Care continua sa creasca si dupa congres.
Ineficienta politica se datoreaza si mentinerii unei structuri de partid supraaglomerate. Fiecare dintre liderii din partid trebuia sa aiba o tribuna proprie, o titulatura, un fief in care notiunea de social-democratie aplicata la nivel local nu semana cu acceptiunea din alt judet. Unii ar numi asta descentralizare, problema este ca ea arata mai mult a disolutie doctrinara. Astfel si-au conservat specificul si voievodatul ideologilor fara electori de la Cluj, si Serenissima Constanta – republica de la malul marii, guvernata de tandemul Radu Mazare–Nicusor Constantinescu, si regiunea autonoma Bucuresti-Ilfov-Giurgiu, cu capitala in sectorul 5, si mica atlantida Dolj, acum scufundata sub povara noului esec al lui Geoana – si lista poate continua.
In acest moment, PSD inseamna o sigla, un mentor-fondator (in continuare, singurul capabil sa se faca ascultat si sa medieze conflicte), o masa de alegatori mai degraba inertiala si o masinarie organizationala ce trebuie rapid sa intre in service. Este punctul in care social-democratia româneasca intra in zodia Ponta, cu ascendent in Nastase.