Capitalismul românesc a inventat o noua sarbatoare. Deocamdata nu e in niciun calendar, dar nu se stie niciodata. De vrei sa te convingi, mergi la mall, toate convingerile tale se vor face praf. Aici se sarbatoreste zilnic, dar cu precadere in uichend, sfintul mall. Deci, la mall se manifesta permanent noua clasa sociala de parveniti, fosti ciobani si ex-taranci (da, sint cit se poate de rau, recunosc), si care n-au lucrat in viata lor pamintul stramosesc. Fara clop si fara port national, dar cu palme mari in cazul lor si cu calciie crapate in cazul doamnelor fara de opinci. Clopul a luat forma de fes brodat industrial cu nike sau puma, iar opinicile au acum insemne sclipitoare copiate neinspirat de la Manolo Blahnik. Toate sint asortate, evident cu alte branduri cacatoare si ceva mai orbitoare decit “caramida” pe care a scris-o Cartarescu. Mishto! Ca om fara pretentii de brand, nestiutor intr-ale culturii de firma, ai in fata ta tot muzeul taranului român, neemancipat, necizelat, fara casele traditionale: doar români dornici de afirmare, posibili domni cu aspiratii mari, de bodiguarzi, si posibile doamne cu visul divei inca umed. Se plimba: ei cu pas masiv, sigur, amenintator, gata sa lase cratere in gresia cu pretentii de marmura de Carrara a mallului, ele, cu “aripioare” si coapse sanatoase divulgate de „blugul” zgircit. De obicei, se opresc dupa scrutarea magazinelor de textile si iau ceva la cantina urbana a mallului: orice, doar sa fie dublu, la oferta. De obicei, ii recunosti usor. El a prins un scaun liber la fast-food si asteapta ca ea sa vina cu tava plina. El sta cracanat, asa cum o face si in autobuz, pe scaun, sunindu-si prietenii si anuntindu-i ca Mertzanu lui e in service. De obicei, face si glume cu nevasta-sa, semn ca nu are complexe fata de tine, mai, amaritule. Si striga, numarind teancul de lovele inmultite la
maxbet, catre nevasta-sa, care vine, vine, vine cu tava umpluta de bunastare: “Fa, bem si-o tuica?”.