*Premiera la Teatrul de Comedie*
“Magicianul din Lublin”
Dramatizare de Andrei Munteanu dupa Isaac Bashevis Singer
Teatrul Evreiesc de Stat, 2010
Regia: Catalina Buzoianu
Scenografia: Clara Labantz
Muzica originala si light design: Mircea Florian
Coregrafia: Florin Fieroiu
Efecte scenice: Mihai Ciuca
Distributia: Veaceslav Grosu, Roxana Guttman, Monia Pricopi, Iolanda Covaci, Geni Brenda, Anka Levana, Leonie Waldman-Eliad, Cornel Ciupercescu, Natalie Ester
Privind “O lume pe dos”, rizi ce rizi, apoi risul iti ingheata pe obraz si-n suflet. Dirijorul (Tudor Chirila) din “Preludiu si Liebestod” ar avea toate motivele sa fie fericit. Se afla in culmea gloriei, publicul il aduleaza, e insurat cu o femeie aproximativ fidela, are doi copii, iar intr-o loja, sus, se afla un adorator care i-ar putea implini toate fanteziile sexuale. Publicul din sala devine orchestra pe care o dirijeaza Tudor Chirila si, printr-un miracol, aude ce gindeste dirijorul, concertmaistrul (Marius Drogeanu), soprana (Simona Stoicescu), sotia dirijorului (Smaranda Caragea) si admiratorul gay (Andrei Runcanu). Cinic, sarcastic, frivol, cabotin, tiranic, obsedat sexual si profund nefericit, celebrul dirijor are, in timpul Preludiului la “Tristan si Isolda” de Wagner, revelatia singuratatii sale ucigatoare. A zadarniciei triumfatoare. O partitura de maxima dificultate, pe care Tudor Chirila o interpreteaza impecabil. Tema singuratatii alienante este prelungita in “Problema”. Aparent, problema este ca sotia (Smaranda Caragea) este gravida in ultimul hal, iar copilul pe care il va naste va fi negru, desi sotul ei (Tudor Chirila) este cit se poate de alb. Momentan, sotul incornorat trage din pipa, incercind sa studieze ceva pentru cursul seral la care s-a inscris. Evident, il plictiseste cumplit faptul ca nevasta sa gaseste mereu motive de vaicareala: situatia din Irak, poluarea, incalzirea globala, bebelusul facut cu un negru care o vizita cind sotul ei pleca la cursuri. Dar lucrurile nu sint chiar atit de simple, nimic nu este ceea ce pare, iar deznodamintul iti ofileste zimbetul amuzat cu care ai urmarit tribulatiile celor doi soti ce incearca, disperati, sa evadeze din hatisul otravitor al plictiselii si singuratatii in doi. Ultima piesa, “Naomi in camera de zi” descrie devastator intilnirea dintre Naomi (Iarina Demian, minunata) si fiul ei, John (Tudor Chirila), care vine in vizita impreuna cu sotia sa, Johnna (Simona Stoicescu). Cu mintile ratacite, Naomi nu-si mai aminteste nici macar numele sotului sau pe care il striga Schubert, Rupert, Hubert, Leonard, Eduard. Dar acesta e mort, fiul ei nu pare, nici el, chiar in toate mintile, iar biata nebuna supravietuieste dind sensuri doar de ea stiute lucrurilor din casa. Finalul este atit de trist, incit nici nu-ti vine sa aplauzi. Desi spectacolul e foarte bun si foarte adevarat, iar echipa de actori ar merita aplauze asurzitoare.
“M-am gindit ca spectatorii nu trebuie subestimati si nici incurajati sa vina intr-o sala de teatru doar ca sa se relaxeze intr-un fotoliu si sa descifreze din prima clipa o propunere dintre cele mai facile. Adevarata relaxare este aceea de privitor activ si inteligent, care, in cele din urma, decodifica mesajul spectacolului. (…) Cele trei piese descriu fara menajamente lumea in care traim, cu problemele ei marturisite si nemarturisite, o lume bolnava de singuratate, in care oamenii recurg adesea la solutii limita, fiindca nu-si mai gasesc nici locul, nici linistea, nici masura, nici sentimentele, nici identitatea. Realism, suprarealism, absurd?” – Iarina Demian