La inceputul lui ’90, se transmiteau la televizie sedintele CPUN si auzeam zilnic oracaieli despre „Constitutia din 1923” si, in special, despre Legea Mirzescu. Habar n-aveam eu, pe atunci, de Mirzescu, fiindca nu invatasem la scoala despre el, dar imi spuneam „a fost mare de tot Mirzescu asta!”. Smecheria au prins-o si parlamentarii din urmatoarele mandate. Ăia lenesi, dar buni escroci, incearca sa se atirne de cuprinsul, de subcapitolele, de anexele sau macar de o erata a istoriei, propunind cite o lege hapciupalitica. Orice fraier umbla cu proiectul legislativ in dinti, pe la televizor. Se discuta, se abroga, se voteaza atitea legi, incit nu putem sa le respectam, fiindca nu apucam sa le cunoastem. Legea de azi o descalifica pe cea de ieri, exact ca in moda. Un senatorache sau un deputateanu, ca nu-mi incarc memoria, se strofoaca sa scoata o lege ca sa se ia carnetul de conducere mai usor. Sau mai greu, nici nu mai conteaza. Altii vor sa aduca imbunatatiri Legii Dragomir, legata de huliganii de pe stadioane. Pai, se bat unii si la botezuri, facem o lege si pentru ei? Recent, senatorii juristi au aprobat un proiect legislativ care interzice difuzarea muzicii la maximum, dupa ora 22.00. Desi mi se rupe de cintaciosi si ii consider oligofreni pe aia care ma intreaba „tu ce muzica asculti cind scrii?”, am o rugaminte: dati muzica mai tare, ca ati vrut capitalism!