Schiori de sarmale

De cind a inceput Olimpiada de Iarna, ma uit citeva minute pe zi la transmisiile de la Vancouver. Vad si lucruri care ma fac sa ma incrunt, cum ar fi hocheiul feminin sau jgheaburile abrupte pentru probele de bob si sanie, dar impresia generala ramine una excelenta. Spectacolul nu prezinta miza sportiva pentru noi, dar ne umileste ca tara prevazuta, pe harta, cu munti. Cind te uiti cum aluneca pe gheata si pe zapada nemtii, suedezii, americanii, n-ai cum sa nu-ti aduci aminte ca la noi schiaza si patineaza toti burtosii si toate parasutele care vor sa se combine cu monitorii. La un singur capitol cred ca-i concuram pe campionii de la Vancouver. E vorba despre echipament. Daca te duci, simbata si duminica, la prinz, in crismele rustice din Poiana Brasov, te uimesc claparii, ochelarii si costumele de schi de calitatea celor purtate de medaliatii cu aur de la Olimpiada. Ăsta este echipamentul pentru ciorba de fasole cu ceapa rosie. Asa se maimutareste snobul român cind vrea sa bea o tuica fiarta in Poiana Brasov. Habar n-are sa faca o cristiana ca lumea, intra in ea din plug, dar iti povesteste, pina sa vina sarmalele, cum si-a ceruit el schiurile cu un misciz cumparat de la Gstaad sau de la Innsbruck. Cind il intrebi daca mai iese si dupa-amiaza pe pirtie, iti spune „nu mai pot, frate, ca m-au terminat papanasii astia!”.