Cauta

Ţopescu, adept al principiului “mens sana in corpore barosana”

Ajuns mare senator, Cristian Ţopescu tot dupa sport suspina. Obisnuit cu siluetele numai vina si cubulete, fostul comentator sportiv de altadata este deranjat acum de aparitiile parlamentare – prea multe dotate cu respectabile burti. “V-as propune ca, in cazul unor sedinte maraton, din doua in doua ore, sa iesim aici, pe hol, sa facem citeva miscari de dezmortire a coloanei vertebrale si de activare a articulatiilor, pentru ca daca mincam biscuiti si chipsuri ne vom ingrasa si vom trai putin” – a incercat Ţopescu marea cu degetul ieri, inspirat fiind de o replica a presedintelui de sedinta, Teodor Melescanu: “As vrea sa incheiem. Sint citiva colegi care au inceput sa manince biscuiti si mincare de aceasta nesanatoasa. Domnul Mutu era cu o punga de chipsuri”. Dincolo de faptul ca liberalul Melescanu a demonstrat astfel ca este un fan al democratului Boc – altfel nu ar transpune in practica principiile guvernamentale de nutritie sanatoasa, trebuie remarcat ca doar asta mai lipsea Parlamentului dimbovitean. O gramada mai mult sau mai putin numeroasa de parlamentari rotofei care, congestionati la fata de efort, fac genoflexiuni si flotari!

Ultimele stiri

  • Cum reacționează corpul la muzică: efectele ascunse asupra imunității și sistemului nervos
  • Parada Stoică de pe Calea Victoriei: ce pot învăța bucureștenii de la Seneca și Marcus Aurelius în 2025
  • Anchetatorii au găsit teancuri de bani acasă la finul lui Ion Mocioalcă. Managerul Spitalului din Caransebeș, reținut de DNA – FOTO
  • Un român, în topul mondial al științei: student la Cornell, cu cinci medalii internaționale în doi ani. Mendel Mendelsohn, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • BREAKING NEWS. Secretar de stat din Ministerul Economiei, reținut de DNA (surse)
  • Bolojan a discutat cu retailerii. Ce se întâmplă cu plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază: „Ținând cont de situația actuală se vor conforma”
  • Liviu Cocoş, reţinut de DNA după perchezițiile de la Compania de Apă Brașov. Ce acuzaţii i se aduc celui care ocupă și funcția de prim-vicepreședinte PNL
  • Generalul american Mike Flynn: „George Soroș finanțează operațiuni teroriste globale/Arestare. Inculpare. ÎNCARCERARE!”
  • Bolojan le dă lecții și profesorilor. Știe cât timp trebuie să predea la catedră, altfel nu își merită salariile
  • VIDEO. Pică Guvernul Bolojan? Întrebarea-cheie la care Olguța Vasilescu a dat un răspuns scurt: „Da!”
  • Exit mobile version