AcasăOldO zi din viata ticaloasa a unui mogul

O zi din viata ticaloasa a unui mogul

Privita de pe celalalt mal al lacului Straulesti, Mogularia semana cu un deget lung si descarnat, un deget mijlociu intins in sus a batjocura – o sfidare evidenta la adresa locuitorilor saraci din sudul Capitalei.
Indaratul perdelelor grele de catifea, Mogulul tocmai terminase de infulecat un castron de caviar. Rigii discret, isi turna o bautura straina si se aseza confortabil intr-un fotoliu. Apoi, fuma in exclusivitate marci de tigari straine. Rautatea i se citea pe fata.
Era seara si Mogularia functiona la relanti; doar un usor biziit razbatea din maruntaiele sale, tradindu-i activitatile ticaloase.
Inchis in biroul sau, Mogulul trai un scurt moment de automultumire. Avusese o zi buna: reusise si astazi sa fure din banii poporului; apoi isi turnase citiva prieteni, iar pe la prinz isi azvirlise o ruda in strada si lasase pe drumuri vreo zece ziaristi de la Jurnalul. In fine, complotase, mintise, sfidase, isi batuse joc de pensionari, corupsese si se lasase corupt. Pe seara, se zavorise pe dinauntru si numarase banii lui Ceausescu.
Vocea pitigaiata a lui Valentin Stan il trezi brutal din reverie. Sari in picioare, lua telecomanda de pe masuta si verifica pe toate Antenele sa vada daca tonomatele isi fac datoria. In loc sa se linisteasca, efectul fu de natura opusa; se intuneca si mai tare la fata.
Oricit de bine ar fi mers treburile, Mogulul stia ca lupta nu era incheiata si ca pericolul pindea viclean. Nici un mogul cu scaun la cap nu-si putea permite vreun moment de slabiciune cita vreme Traian Basescu, Vinatorul de moguli, nu fusese invins. Basescu, luptatorul anticoruptie, dusmanul neimpacat al sistemului ticalosit, cel care jurase ca nu-si va gasi linistea pina ce si ultimul mogul nu va fi pus cu botul pe labe, ii statea ca un ghimpe in coasta, il rodea ca o pietricica in pantofii Gucci cu care sfida in mod curent poporul incaltat in opinci.
Incepu sa masoare incaperea cu pasi marunti. Nu putea adormi pina nu lupta putin cu Basescu, iar mintea sa diabolica lucra febril, cautind un mijloc prin care sa-i provoace stricaciuni Marelui Luptator. Neinfricatul nu putea fi invins prin lupta dreapta, trebuia lucrat marunt la imagine.
Dintr-o data, Mogulul se lovi cu palma peste frunte, iar pe fata ii inflori un zimbet malefic. Sa-i faca o ironie, asta era! Sa-l persifleze! Ceva subtil, dar muscator, care sa-i provoace suferinta! Deschise laptopul si incepu sa scrie, infrigurat de emotie, o leapsa. Propuse ca Basescu sa fie sanctificat si provoca bloggerii sa gaseasca temeiuri pentru un asemenea demers. Cind termina de scris, dadu send, isi freca miinile hraparete de bucurie si purcese sa-si bibileasca niste comentarii pe site-ul lui Lovin.

***
In celalalt capat al orasului, in sudul sarac al Bucurestiului, in colegiu, Julica primi leapsa, o citi in diagonala si zise ridicind o sprinceana: „Bai frate, de cite ori sa le spun ca nu raspund la lepse? Moguli, n-ai ce sa le ceri”. Apoi inchise plictisit laptopul, isi trase pijamaua si se baga in pat. Butona telecomanda si lasa televizorul pe Viasat History – azi n-avea nici un chef de talk-show-uri politice, de Basescu, de cacaturi. Prietena lui il simti, se baga in el si-i sopti:
– Noapte buna, derbedeul dracului!
– Noaptea buna, tiganca imputita!l

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
63 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger