Cauta

Pina cind celebritatea ii va desparti

Divortul lui Ilie Nastase de mai tinara sa sotie Amalia aduce din nou in prim-plan o discutie mai veche legata de diferenta de virsta existenta intr-un cuplu. Insa in România, dezbaterea merge mult mai departe pentru ca “diferenta de virsta” (o chestiune clasica) este asezonata cu un ingredient in plus: celebritatea. Pe scurt, reteta este simpla: el – deja celebru, bogat, cu priza la publicul feminin si ceva mai in virsta; ea – tinara (atuul de pret), teluri mari (viseaza sa fie o doamna respectata, cu sofer, cu zile intregi petrecute in saloanele de infrumusetare, haine de firma etc). Si se intimpla sa intilneasca un asemenea barbat care ii poate oferi tot ce-a visat ea inca din adolescenta, pe cind se uita la filme siropoase, de genul “iata ca se poate”. Iubirea e mare (“pina cind moartea ne va desparti”), portofelul plin, respectul societatii nu se lasa asteptat. Dupa citiva ani, cind ai totul la picioare si cind tineretea isi cere drepturile, iti dai seama ca ai linga tine un simplu muritor. In showbizul românesc astfel de cazuri tin prima pagina a tabloidelor: barbati trecuti bine de prima tinerete isi iau iubite/neveste mult mai tinere, le transforma in femei de afaceri, dupa care isi pling in pumni. Caci totul dureaza pina la momentul in care femeia s-a vazut cu sacii in caruta. Cu alte cuvinte, “pina cind celebritatea ne va desparti”. Pentru ca orice am spune, aceste tinere care ajung vedete datorita barbatilor celebri de linga ele vor fi privite de ochiul colectiv doar ca avide: de putere, de bani, de celebritate. Iata citeva exemple de barbati care si-au luat iubite/neveste mai tinere si care, aparent, au o relatie fericita.

Calin Popescu Tariceanu, fost premier. La cei 55 de ani ai sai, Tariceanu se afla la a patra nevasta, Ioana Tariceanu (35 ani), fiind cea mai tinara dintre neveste.

Petre Roman, tot fost premier. Dupa foarte multi ani de casnicie cu Mioara Roman, Don Pedro n-a ales nici o fata de la APACA, ci pe cintareata fara noroc Silvia Chifiriuc (36 ani). Si dupa deconspirarea relatiei, cintareata a ramas tot fara noroc, dar macar se poate lauda ca e mama baiatului lui Petre Roman.

Ilie Nastase, fosta mare glorie a tenisului. Ca si in cazul lui Irinel Columbeanu, un Don Juan mioritic, Ilie Nastase a crezut ca linga o femeie tinara te nasti din nou. N-a prea fost asa, iar aceasta concluzie o traieste chiar in aceste zile.

Viorel Lis, fost primar al Capitalei. Avea 53 de ani si era casatorit cind a intilnit-o pe Oana, iar ea avea 18 ani. Cu mare lucru de pe urma relatiei cu Lis Oana nu se alege, insa ea e bucuroasa ca e invitata pe la mai toate emisiunile tv si tinde sa devina mai celebra decit sotul.

Arpad Paszkany, patronul echipei de fotbal CFR Cluj. “Arpy” se iubeste de ceva vreme cu o fata de 20 de ani (Ana Maria Feher, dansatoare), recunoscind recent ca s-a separat de sotia sa Kinga, cu care s-a casatorit in 1989. De altfel, in anul casatoriei cu Kinga, actuala iubita se nastea.

Irinel Columbeanu, om de afaceri. Povestea dintre Irinel si Monica o stie toata lumea, iar fata de la Bacau este exemplul cel mai bun al ideii ca
dintr-un nimeni poti ajunge cineva, depinde linga cine stai.

Ultimele stiri

  • Cum reacționează corpul la muzică: efectele ascunse asupra imunității și sistemului nervos
  • Parada Stoică de pe Calea Victoriei: ce pot învăța bucureștenii de la Seneca și Marcus Aurelius în 2025
  • Anchetatorii au găsit teancuri de bani acasă la finul lui Ion Mocioalcă. Managerul Spitalului din Caransebeș, reținut de DNA – FOTO
  • Un român, în topul mondial al științei: student la Cornell, cu cinci medalii internaționale în doi ani. Mendel Mendelsohn, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • BREAKING NEWS. Secretar de stat din Ministerul Economiei, reținut de DNA (surse)
  • Bolojan a discutat cu retailerii. Ce se întâmplă cu plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază: „Ținând cont de situația actuală se vor conforma”
  • Liviu Cocoş, reţinut de DNA după perchezițiile de la Compania de Apă Brașov. Ce acuzaţii i se aduc celui care ocupă și funcția de prim-vicepreședinte PNL
  • Generalul american Mike Flynn: „George Soroș finanțează operațiuni teroriste globale/Arestare. Inculpare. ÎNCARCERARE!”
  • Bolojan le dă lecții și profesorilor. Știe cât timp trebuie să predea la catedră, altfel nu își merită salariile
  • VIDEO. Pică Guvernul Bolojan? Întrebarea-cheie la care Olguța Vasilescu a dat un răspuns scurt: „Da!”
  • Exit mobile version