Invocind argumente ortodoxe si stramosesti, facem cam mult tapaj ca am importat Valentine’s Day. De Dragobete nici nu prea stiam, inainte sa ne dam Cupidonei si sa tinem edulcorata sarbatoare care se adreseaza candizilor, dar profita de ea vinzatorii de prezervative. Si, sa nu uit, pisicutele de la firmele de evenimente. Ăstora, orice le-ai cere (camera de hotel, masa la crisma), te asigura ca vei avea parte si de „petale de trandafiri”. Cind aud de serbetul asta cu viagra, imi aduc aminte cum omagiau iubirea doi smecheri din oras, un fotbalist si un cascador, pe timpul cind, in România, nu vorbea nimeni despre Valentine’s Day. Fotbalistul avea o nevasta care melita toata ziua. „Mai taci, fa!”. Aia – nimic. S-o bata nu putea, ca era galant, asa ca a invelit-o in covorul din sufragerie si a rostogolit-o pe scara blocului. Iar cascadorul folosea ca tactica de agatare micul – clasicul nostru mititel care sfiriie pe gratar si se tavaleste prin mustar. Harpona cite o proasta de pe bulevard si o invita la un mic. Pe vremea aia, lumea nu se fandosea cu fitness si salate de cruditati. Dupa ce fraiera halea micul, cascadorul ii zicea „hai, fa, pe la mine!”. Toanta baga binecunoscuta abureala „nu azi, ca sint obosita. Vin miine”. Iar el se enerva. „Dar micul cind l-a mincat, fa, miine?!”.