Gazeta de perete

Din cind in cind imaginatia imi joaca feste. Daca-ar sti, domn’ doctor m-ar baga la electrice. La socuri electrice. Destul de rar, cam o data la doi ani, intru asa ca intr-o transa. Si vad viitorul. Puteti sa credeti ce vreti, dar sint inchis intr-un spital de nebuni, nu-i asa? Ultima viziune am avut-o ieri.
M-am trezit undeva in mijlocul Bucurestiului. Pe la Piata Romana. Pe un ceas urias afisa data si ora. Anul 2020, ora 13 si 5 minutele. Pe strada nici o masina. Erau doar niste trasuri trase de cai. Oameni, putini. Opresc un trecator si-l intreb ce s-a intimplat cu masinile. “Esti picat din luna omule? De cind s-au inversat polii Pamintului, nimic alimentat electric nu mai merge”. “Pai si ceasul?”, intreb nelamurit. “Sint niste gorobeti inauntru care au un ceas mecanic si schimba afisajul manual”. Asadar, iata-ne din nou in comuna primitiva, gindesc eu. Din loc in loc, pe trotuar sint plantate niste panouri care seamana cu gazeta de perete. Un nene sta la un birou si noteaza ceva de zor. Dupa ce termina de scris, pune coala pe panou si o ia la fuga. Biroul este ocupat de indata de o cucoana intre doua virste care se apuca si ea de scris. M-apropii de birou si zic: “Nu va suparati, ce faceti aici?” “Cum ce fac?”, sare ea de fund in sus. “Scriu stiri, esti chior?” “Pai cu ziarele ce s-a intimplat?” “S-a intimplat ca nu mai avem curent. Si oricum dispareau din cauza crizei. Asta e singura forma de presa care a mai ramas. Dau o raita prin oras, gasesc stirea si vin aici si o scriu. Si gata, lasa-ma ca ma grabesc si nu mai imi dau astia conservele la sfirsitul lunii”. Nedumerit, plec mai departe si ma gindesc. Deci: unu – presa a ramas doar scrisa, la propriu. Doi – ziaristii (gazetarii) nu mai primesc salariu in bani ci in conserve. Trei – situatia e naspa rau, criza nu s-a terminat. Intr-un parculet citiva insi stau in jurul unei mese. Deasupra lor un banner maricel scris de mina. Pe el scrie: “Televiziunea in aer liber, singura care te ajuta”. Dar observ ca in afara de nenii din jurul mesei care vorbesc foarte tare, in rest nici un echipament. Nici n-au cum, pentru ca nu e curent. Vreo zece gura casca asculta, dar si comenteaza ce dezbat tipii de la masa. “Ce e asta?”, intreb eu nevinovat pe o tanti cu patina de gospodina. “E tocsoul de luni de la prinz cu Datulici, Madu Cudor si invitatii lor. De cind nu mai au curent, televiziunile fac souri in parcuri”.