Mirel Radoi a fost eliminat in sferturile de finala ale Cupei Coroanei Printului din Arabia Saudita. A facut-o chiar compatriotul sau, Cristian Balaj, invitat special de arabi la acest duel. Balaj l-a eliminat pe Radoi cu 20 de secunde inainte de finalul prelungirilor meciului Al Hilal – Al Nasr, scor 2-1. „Imi pare rau ca a trebuit sa il elimin tocmai pe Radoi, dar sintem obligati sa aplicam regulamentul indiferent de ceea ce ne dorim noi. Regret, mai ales ca Radoi a jucat excelent. Mirel s-a suparat ca nu va juca semifinala, dar nu aveam ce sa fac. A sutat in minge de nervi deoarece credea ca am fluierat finalul partidei. Fluierasem insa o singura data, oprisem jocul, nu de trei ori, cum se face pentru a anunta sfirsitul partidei. Din pacate, n-am mai apucat sa vorbesc cu el dupa meci. Noi ne-am dus imediat la cabine, erau multe filtre de securitate si n-am mai avut ocazia sa ne vedem”, a spus Balaj. „Primul galben i l-am aratat pentru un fault. De fapt, pentru faulturi repetate, cred ca era cam al cincilea si deja era prea mult. Iar in finalul partidei, chiar la ultima faza, a sutat mingea in tribune si am fost obligat sa ii arat cel de-al doilea galben si automat pe cel rosu pentru tragere de timp. Mai ales ca putin mai devreme aratasem un galben si unui jucator din echipa adversa tot pentru tragere de timp. Trebuia sa aplic aceeasi masura, era o situatie delicata si pentru mine, si pentru el”, a adaugat Balaj. l
Scris de Ziarul National
Radoi a fost eliminat de Balaj in Arabia Saudita
Ultimele știri
Guvernul şi i-a „pus în cap” pe angajaţii de la Senat și Camera Deputaților. Oamenii au protestat pe holuri
Angajații de la Senat și Camera Deputaților au protestat pe holurile instituției! Aceștia acuză că majorarea salariilor cu 10% e insuficientă și cer indexări...
Cât trebuie să scoţi din buzunar dacă vrei să-ţi cânte Irina Loghin la nuntă
Chiar dacă a ajuns la venerabila vârstă de 85 de ani, Irina Loghin încă onorează nunţile sau alte petreceri private.În 2024, cântăreaţa de...