AcasăOldCu ochii pe panourile publicitare si cu nasul in ziare

Cu ochii pe panourile publicitare si cu nasul in ziare

Ce fac românii cind merg prin oras? Este o intrebare care la o prima vedere nu prea isi are sensul. Cu toate acestea, GfK România a analizat intr-un studiu obiceiurile românilor in timpul calatoriilor lor zilnice spre sau dinspre un loc anume – fie ca acesta este serviciu, scoala, facultate sau chiar piata. Concluziile cercetarii arata cum reusesc cei chestionati sa isi foloseasca timpul petrecut pe drum in deplasari repetitive, care risca sa devina plictisitoare, intr-un mod cit mai placut.

*Prefera vorbitul*

Marea majoritate a românilor sta de vorba des sau foarte des, fie direct cu alte persoane (71%), fie la telefonul mobil (52%). Trei sferturi dintre tinerii sub 25 de ani si doua treimi dintre persoanele cu educatie superioara vorbesc la mobil des sau foarte des in deplasarile zilnice.

*Publicitatea ca un magnet*

Panourile publicitare sint urmarite des sau foarte des de un sfert dintre români, in special de cei cu educatie medie si superioara. De asemenea, aproximativ 16% dintre tinerii pina in 25 de ani sint interesati de emisiunile prezentate pe ecranele din statiile sau mijloacele de transport in comun, fata de aproape 10% din total populatie.

*Se citeste mult*

Studiul GfK mai arata si ca românilor le place lectura in timpul deplasarii in aceeasi masura, indiferent de virsta. Ziarele cumparate inca sint mai cautate decit ziarele gratuite (19% citesc ziare cumparate fata de 11% care citesc ziare gratuite). Diferenta dintre cele doua tipuri de ziare se mentine si printre calatorii capitalei – 37% dintre acestia citesc ziare gratuite si 42% citesc ziare cumparate. Pe linga ziare, in deplasarile zilnice oamenii citesc carti in proportie de 12%.

*Generatia MP3*

Generatia tinara asculta muzica in timpul deplasarilor mai lungi de 10 minute. Jumatate dintre adolescentii de 15-19 ani si o treime dintre tinerii de 20-25 de ani asculta muzica stocata pe player sau telefon. Jocurile pe telefon sint preferate de un sfert dintre persoanele sub 19 ani, iar videoclipurile si filmele sint vizionate pe telefoane sau alte dispozitive portabile doar de 16% dintre acestia.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
37 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger