Muierea Gabriel Liiceanu

La 5 ani dupa moartea lui Adrian Marino, se va publica o carte a acestuia, care va zgudui nu atit cultura româna, cit profilul ei moral. In ziare si reviste au aparut doar fragmente, sint foarte putini cei care au citit-o pagina cu pagina, dar ne pronuntam toti, ca asa-i la noi. De scapat, nu prea scapa nimeni, de la Cioran, Eliade si George Calinescu, pina la Fanus Neagu, Adrian Paunescu sau Mircea Dinescu. Daca tot i-am pomenit mai sus pe Eliade si Paunescu, voi adauga ca, intr-o discutie, purtata in anii ’70, cu Paunescu si Constanta Buzea, din care a iesit un lung interviu (ale carui detalii si intimitati le-a redat Constanta Buzea, intr-un jurnal intitulat „Crestetul ghetarului”), Eliade spunea — citez aproximativ, deoarece n-am cartea la birou — ca pe americani nu-i socheaza nicio idee, sint dispusi sa asculte pe oricine, pentru a afla daca sustine lucruri valabile. In consecinta, sa asteptam cartea lui Marino. Scriitorii nostri n-au procedat astfel. S-a aparat fiecare cum a putut si e, pina la urma, de inteles. Cea mai muiereasca atitudine a avut-o gracilul filozof Liiceanu. Intentionind sa jerpeleasca memoria lui Marino, anticomunistul Liiceanu s-a apucat sa umble cu denunturi. A scos pe taraba publica o dedicatie data de acesta fostului presedinte al Uniunii Scriitorilor, D.R. Popescu. Asa, si? Ce e infamant in chestia asta? Inainte de ’90, D.R. Popescu a ocupat o inalta functie administrativa, din pozitia sa reusind
sa-si ajute multi confrati. Dupa revolutie, D.R. Popescu s-a dovedit cel mai decent om din cultura româna. Desi are 4 copii, a refuzat sa iasa in fata. L-ar fi acceptat si unele partide, si unele gasti literare. D.R. Popescu a tacut si a scris. Posteritatea il va recupera. Ca mare scriitor, nu ca politruc. Dupa izmenitul Liiceanu, insa, va ramine, probabil, doar amanuntul ca a fost un bun editor.
P.S. Pentru ca in tara asta ne hranim cu suspiciuni si justificari, tin sa precizez ca n-am schimbat in viata mea doua vorbe cu D.R. Popescu.