AcasăOldArogantu’ vs Prostanacu’

Arogantu’ vs Prostanacu’

Ca români adevarati ce sint, pesedistii trebuie sa opteze intre doua rele. In 2004, Basescu ne caina ca sintem nevoiti sa alegem intre doi comunisti. In 2010, social-democratii sint fortati sa aleaga intre un “Arogant” si un “Prostanac” – demni posesori amindoi, pe deasupra, de dosare la DNA si/sau ANI. Diferentiati de IQ-ul politic, cei doi sint in schimb redusi la comun de infringerile suferite in fata lui Traian Basescu. Fapt care nu este nici el de bun augur pentru un partid de opozitie, in aceste vremuri dominate de flacara portocalie.

*Dulceata lui “Bombonel”, acrita de dosare*

Hai sa zicem ca va cistiga Adrian Nastase, respectiv “Arogantul” – asa cum l-a alintat nasu’, Ionel Iliescu Botezatorul. Asta, bineinteles, daca Geoana si Vanghelie nu vor fura democratia din partid, organizind un Congres mai fraudat chiar si decit prezidentialele! Despre Nastase multi pesedisti spun ca ar merita sa ajunga presedinte, fie macar si doar prin comparatie cu Geoana. Imediat insa se pune problema credibilitatii fostului lider PSD, mai exact a lipsei de credibilitate pe care Nastase o are in ochii opiniei publice. Concret, lumea isi aminteste cum Adrian Nastase a condus ca un vataf atit partidul cit si guvernul, rezervindu-si partea leului din putere (si nu numai, dupa toate gurile rele). Porecla de “Arogant” a capatat-o pe merit dar, in loc sa incerce sa dreaga busuiocul, Nastase i-a invitat pe nemultumitii de prestatia sa politico-guvernamentala sa-i numere ouale – replica prin care a capatat un binemeritat loc in phanteonul mitocaniilor dimbovitene. Sub conducerea lui Nastase, PSD s-a ales cu eticheta – nici astazi stearsa – de “partid al baronilor si coruptilor”, in timp ce conducatorul mai mult sau mai putin iubit s-a trezit el insusi anchetat de DNA, pentru fapte de coruptie. Nu mai putin de trei dosare pe numele lui Nastase sint plimbate, cu ajutorul legislatiei incoerente, intre Parchet si Parlament. Chiar daca geniul sau juridic ii permite lui Nastase sa faca slalom printre prevederile legale, dosarele care continua sa-i stea legate de coada ca niste grele tinichele i-au stricat reputatia si diminuat credibilitatea – situatie care se va repercuta, fara doar si poate, asupra PSD, in cazul revenirii fostului lider in fruntea partidului.

*Adrian a urcat singur, Dana l-a ajutat sa coboare*

La asa un barbat de stat trebuie o femeie pe masura lui – si a istoriei noastre nationale. Dana Nastase se numeste femeia cu pricina si a corespuns intru totul rolului, dupa cum nu mai pridideau pesedistii sa povesteasca (ce-i drept, de abia dupa debarcarea sotului). Folclorul de partid vorbeste astfel despre implicarea doamnei premier atit in promovarea multor persoane, cit si in parafarea unor afaceri. In plus, despre Dana Nastase se mai povesteste ca a tinut mortis sa-si bage coada si in campania electorala a consortului. “Niciun material nu trecea fara sa-l vada doamna Dana” – sustin si astazi social-democratii. Natura ambitioasa si avara prin definitie, plus mare iubitoare de lux, conform cunoscutilor, Dana Nastase a contribuit din plin la deteriorarea imaginii sotului Adrian. Istoria nescrisa a vremii mentioneaza de altfel si reprosurile facute de Ion Iliescu pe tema lui Adrian Nastase – soldate cu o intrerupere a relatiilor dintre cei doi, raceala perceputa inclusiv la nivelul opiniei publice. Ca o dovada ca zvonurile de pe vremuri nu au fost chiar vorbe-n vint, Dana Nastase este si ea “eroina” unui frumos dosar – tot pe cauze de coruptie, ca asa se poarta in familia fostului premier.l

Basescu: – 51,23%
Nastase : – 48,77%

*Cu Bula in frunte, PSD va avea infringeri multe*

Hai sa presupunem insa si ca Mircea Geoana – adica “Prostanacul” – isi va pastra locul capatat, printr-un extraordinar de fericit concurs de imprejurari, la Congresul din 2005. Si asta chiar daca majoritatea pesedistilor este de acord astazi ca de fapt congresul cu pricina nu l-a ales pe Geoana, ci l-a doborit pe Ion Iliescu. Mentinerea lui Geoana in fruntea social-democratiei va
satisface, fara indoiala, cheful de libertate al liderilor locali ai PSD, dar asta cu pretul accentuarii degringoladei interne si intrarii partidului pe o panta abrupt-descendenta. “Daca iese Geoana, o sa mai avem un congres in cel mult un an” – vorbeau zilele trecute pesedistii intre ei. In ceea ce-l priveste, Geoana nu osteneste trimbitind “democratizarea” cu care a blagoslovit partidul sub intelepta lui cirmuire. In ochii si urechile opiniei publice insa, Mircea Geoana este celebru doar prin gafele monumentale comise aproape ori de cite ori deschide gura – fapt care i-a si adus binemeritatul titlu de “Bula al politicii”. Un loc central in folclorul dimbovitean il au aberatiile gen: trimiterea unui român in spatiu, cadorisirea cu cite 25.000 de euro a fiecarui român repatriat si omniprezenta flacara violet – care a si facut deliciul mapamondului. Tot notabila, din punct de vedere strict politic de aceasta data, ramine si trecerea PSD-ului pe locul doi in topul partidelor bastinase (rusine incercata pentru prima data de social-democrati). Virtos acuzat de colegi ca a distrus identitatea politica a partidului prin remorcarea acestuia de coada ba a PDL-ului, ba a PNL-ului, Geoana se agata acum cu dintii de functie (poate si de teama soacrei, dupa cum cred multi). Neverosimila la o analiza logica, mentinerea lui
Geoana in fruntea PSD-ului este totusi posibila, chiar daca la usturatoarele esecuri politice in zestrea lui Geoana s-a adaugat, mai nou, si o reclamatie la Parchet, facuta de ANI. Mircea Geoana a comis un fals in declaratii – crede ANI, parere care, odata impartasita de procurori, va duce sigur la deschiderea unui dosar penal pe numele actualului lider PSD. Ca sa nu ramina mai prejos decit rivalul sau Nastase, probabil.

*Flacara Mihaelei l-a pirlit pe Mircea*

Chiar daca este mult mai slab cotat decit Nastase la bursa politica, Geoana are si el tot o nevasta “tare”. Tare in ambitii si tare amatoare de lux – la fel ca Dana Nastase (rivalitatea dintre cele doua doamne este arhicunoscuta in partid). In familia Geoana cinta gaina – fapt recunoscut si birfit ca atare in tot PSD-ul. Obisnuita sa-l comande pe Mircica acasa, “Mihaela, dragostea mea” a tinut mortis si sa ii decoreze ea insasi biroul de presedinte al partidului – alt izvor de ironii groase la adresa lui Geoana. Mare amatoare de afaceri, Mihaela a fost totusi mult mai putin celebra decit mama ei – vestita Margareta Costea – dar asta doar pina cind s-a trezit vorbind despre atacurile energetice la care a fost supusa, alaturi de sotul sau drag. Ca dovada probabil ca a fost iradiata la greu, Mihaela Geoana si-a permis ceea ce nici macar Dana Nastase nu a indraznit – si anume sa se amestece, public, in politica partidului: “Domnii Nastase si Iliescu reprezinta trecutul”. Se poate spune ca, femeie hotarita fiind, Mihaela nu s-a multumit doar cu atit, din moment ce tot dosarul pe care ANI vrea sa-l verse in capul lui Mircea Geoana se invirte in jurul unor afaceri imobiliare derulate de doamna lui.
Evident, asta inseamna si ca actuala, eventual viitoarea prima-doamna a PSD, poate oricind fi si ea chemata la Parchet, DNA sau alte institutii de resort, sa dea cu subsemnatul.

Basescu: – 50,33%
Geoana: – 49,66%

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
80 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger