Omul ca un bebelus ce nu se recunoaste in oglinda!

Fiecare clipa in care sintem deranjati, enervati, suparati, intristati, furiosi, infricosati sau imbufnati pe orice om, lucru sau situatie, ne afectam aura energetica proprie. Oricind iubim pe cineva, iubirea se reflecta automat asupra noastra. Oricum ne-am justifica emotionalitatea negativa, oricit de multa dreptate am avea, “Legea spirituala” spune ca ceea ce simtim, gindim si facem se reflecta instantaneu asupra noastra (iubeste-L pe Domnul Dumnezeul tau mai presus de orice si iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti). “In aceste doua legi este intreaga Lege a Creatiei si Proorocii (n.n noi credem ca “proorocii” are sensul de “viitor”; deci asa ne cream realitatea de azi si pe aceea din viitor)”, ne-a spus Isus. Asa cum ii iubim pe altii, ne iubim pe noi. Asa cum le gindim altora, ne gindim noua. Cum ii iertam pe altii, ne iertam pe noi. Cum le dorim altora, ne dorim noua. De aceea, subiectul autentic al oricarei transformari, subiectul central al oricarei probleme pe care o avem sintem noi insine. Lumea se comporta ca o uriasa oglinda ce ne arata imaginile constiente sau inconstiente ale chipului nostru mental. Pina cind nu ajungem sa intelegem ca “noi sintem” intotdeauna personajul principal al vietii, indiferent cine sau ce ne-ar crea probleme, pina nu intelegem ca pe noi ne putem elibera, vindeca si calauzi in aceasta viata, vom fi precum bebelusii ce se privesc in oglinda pe ei insisi, dar cred ca-n oglinda-i altcineva. Si ne vom repezi la cei din oglinda – la lumea inconjuratoare – sa-i distrugem, fara sa intelegem ca o facem impotriva noastra. Viata-i calatoria misterioasa, fantastica a unui Sine, ascuns in multimile de oameni ce ne inconjoara, ca si-n noi insine. Acelasi Sine joaca toate rolurile. Acelasi Sine ghideaza toate personajele. Vecinii anosti sau frumosi, copiii buni sau cei nastrusnici, sefii de state sau oamenii de stiinta, cei ce ne sint aproape si ne iubesc sau cei ce ne urasc nu sint altceva decit personajele prin care Sinele ne cheama “sa ne trezim” din visurile mintii noastre (ei sint ceea ce mintea crede ca sint). Si, atunci cind ne trezim din plasmuirile mintii, intelegem si vedem ca oricare altul sintem noi insine. Sinele apare in rolul sau de batrin, de bolnav, de cersetor, de singuratic, de ciine, de floare, de pom si de apa. Suferinta fiecaruia dezvaluie cit de adinc se afla in starea de inconstienta. Dar, pe masura ce ne trezim si putem intelege ca “jocul nostru cu altul” este doar un fel de a privi confuz catre oglinda, pe masura ce ne putem recunoaste in altul si putem intelege ca lovim in noi de cite ori lovim in imaginea din oglinda, imaginea se schimba. Ne recunoastem ridurile mintii in ridurile mintii altuia. Ne vedem fetele triste, obosite sau pline de dragoste in altii. Si stim ca ei joaca un rol maret in mod inconstient. Ei joaca un rol pentru a ne arata cine sintem noi. Ei aduc umbrele inconstientului la suprafata, ei devin umbrele pe care le detestam, fetele propriei minti pe care nu le intelegem, chipurile ce ne irita sau tot ce iubim mai mult. Lumea-i o imensa oglinda. Si de aceea, orice ar veni catre noi dinspre lume este o imagine care ne cere s-o acceptam ca fiind un rid sau o privire frumoasa pe chipul nostru interior.