AcasăOldVreme rea, multi inconstienti pe drumuri

Vreme rea, multi inconstienti pe drumuri

In ciuda avertizarilor meteo repetate si a mediatizarii intense cu privire la starea vremii, multi români s-au dovedit a fi de-a dreptul inconstienti, ei pornind la drumuri lungi fara a se pregati adecvat. Zeci de masini au ramas ieri sub nameti ore intregi, pina ce utilajele de deszapezire au reusit sa degajeze drumurile, ducind o lupta aproape inutila cu viscolul si zapada care au luat cu asalt sudul tarii.

Olt. 65 de persoane aflate in 30 de masini inzapezite pe doua drumuri judetene din Olt au fost evacuate, ieri dupa-amiaza, din autoturisme si duse la sediul Primariei din localitatea Coteana, unde li s-a oferit hrana si apa pina cind drumarii vor reusi sa deblocheze soselele.
Dimbovita. O ambulanta si aproximativ 20 de autoturisme au ramas inzapezite, ieri, pe drumul judetean ce face legatura intre localitatile dimbovitene Petresti si Fierbinti. Autovehiculele au fost deblocate abia dupa-amiaza de catre drumari. Totodata, 35 de persoane care se deplasau cu un autobuz ce a ramas inzapezit in zona localitatii dimbovitene Marcesti, au fost preluate de un alt autobuz.
Prahova. Peste 80 de autovehicule, printre care un autocar, doua microbuze si mai multe TIR-uri au ramas inzapezite, ieri, pe mai multe drumuri din judetul Prahova, pompierii incercind sa intervina, acolo unde este posibil, pentru scoaterea oamenilor din masinile blocate intre nameti.
Buzau. 20 de masini care au ramas blocate in nameti pe un drum judetean din judetul Buzau au fost scoase din zapada, ieri, in jurul prinzului, cu ajutorul drumarilor care au intervenit in zona. Mai multe persoane si autoturismele in care se aflau au ramas inzapezite, deoarece soferii nu au respectat indicatiile politistilor care i-au avertizat ca traficul se desfasoara in conditii extrem de dificile pe anumite portiuni de drum, 13 drumuri judetene fiind blocate. Mai multe autocare cu turisti, printre care si straini, au fost oprite, ieri, la hanuri de pe DN 2 – E 85, in urma deciziei autoritatilor de a interzice circulatia masinilor ce depasesc 3,5 tone, inclusiv a celor destinate transportului public de persoane, din cauza ninsorii.
Dolj. Ca urmare a restrictionarii circulatiei pentru camioanele mai grele de 3,5 tone, aproximativ 150 de tiruri au fost oprite in ultimele 12 ore in localitatile din Dolj. Autoritatile doljene au solicitat celor de la Bucuresti ridicarea restrictiei de circulatie pe drumurile nationale a autovehiculelor mai grele de 3,5 tone.

*A2, inchisa intre Bucuresti si Lehliu*

Autostrada A2 a fost inchisa, ieri dupa-amiaza, intre Bucuresti si Lehliu, din cauza ninsorii si a viscolului. Masura inchiderii tronsonului de autostrada a fost luata dupa ce, din cauza ninsorii si a viscolului, vizibilitatea a fost redusa sub 20 de metri.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
52 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger