AcasăOldCe face omul cind simte ca-si pierde "puterea"?

Ce face omul cind simte ca-si pierde „puterea”?

Atasamentul de un om sau dependenta de el reprezinta – din punct de vedere emotional – exact ceea ce faci pentru a pierde ceea
ce-ti doresti mai mult. Cind vorbim despre ce inseamna „a fi atasati” de cineva, ni se pare frumos „atasamentul”. Ni se pare ca iubim, ca ne dorim aceasta persoana in viata noastra, dar ne comportam pe dos. Iubirea in numele careia gindim, simtim si actionam ne determina sa devenim gelosi, posesivi, razbunatori, rai, certareti si chiar agresivi fizic. Atasamentul nostru de o alta persoana, uneori de sex opus, alteori de acelasi sex (el poate fi vizibil la nivelul relatiilor de toate felurile: al relatiilor de munca, de prietenie, de amicitie, de afaceri etc.) ascunde in planul constiintei atasamentul de o dorinta. In spatele comportamentelor noastre urite, pretentioase, respingatoare, agresive, in spatele geloziei sau a reprosurilor continue pe care le avem fata de o alta persoana se piteste „strengareste” o dorinta. In momentele in care dorinta ne este implinita, ne simtim bine. Dar, cind cealalta persoana nu raspunde potrivit perceptiilor care ne camufleaza dorinta, intram in atasament. Suferim, ne suparam, ne simtim iritati, gelosi, ingrijorati si avem tendinta de a invada tot mai mult spatiul personal al celuilalt. Adesea sub dorintele noastre se afla o nevoie uriasa a Egoului de a controla in scopul obtinerii placerii sau numai de dragul de a trai „sentimentul puterii personale” (ori a placerii data de acest sentiment). Placerea de a fi puternic in relatiile de dragoste ori in orice alte tipuri de relatie nu este un simptom provenit din iubire, cit din Eul omenesc. Dar acestui tip de placere ii cad prada chiar cele mai luminate minti ori cele mai inflamate Egouri! Placerea de a subjuga vointa, dorintele, nevoile sau reactiile altor oameni intrece imaginatia, asa incit posesorul acestei dorinte va simti cum ceea ce doreste mai mult ii scapa complet de sub control. Atasamentul de placerea pentru putere la nivelul relatiei il aduce pe cel atasat in situatia in care nu are nicio putere asupra relatiei pe care si-o doreste mai mult. Iar lipsa de putere se manifesta sub forma supararii, a iritarii, a urii, a suferintei, a lacrimilor, a furiei, a agresivitatii. Oamenii agresivi fizic sint – de regula – oamenii care pierd controlul. Puterea – care este iubire, calitate, comunicare, intelegere, toleranta, bucurie, multumire, rezolvarea conflictului prin comunicare si comuniune – inseamna, la nivelul atasamentului, pedepsirea celui nesupus, razvratirea, lovirea sau gindurile si atitudinile razbunatoare. Oriunde se afla un conflict exista o stare de suspiciune in care a fost pierdut sentimentul puterii. Confuzia se refera la confuzia intre puterea iubirii, care incearca sa rezolve problema prin comunicare, intelegere, explicatie si toleranta si puterea Egoului, care recurge la toate mijloacele de presiune posibile in atasament. Iata de ce atasamentul trebuie urmarit, recunoscut si autodemascat prin intrebarea: „Si daca sint intolerant, furios, agresiv ori lovesc, celalalt ma va iubi mai mult, iar eu voi dovedi ca sint mai puternic?”. Raspunsul va fi intotdeauna: „NU!”. Caci agresivitatea si mijloacele extreme de presiune sint semne ale slabiciunii. Sau semne certe ale pierderii sentimentului de putere, acelasi lucru cu puterea de a-l controla pe altul, oricine ar fi el si orice rol ar fi avut in viata noastra. 

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
97 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger