AcasăOldEconomie pe scurt

Economie pe scurt

Interagro, amendata a treia oara de CNVM
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a amendat pentru a treia oara compania Interagro, controlata de omul de afaceri Ioan Niculae, cu 31.200 de lei, pentru ca nu a lansat o oferta de preluare la producatorul de tuburi de otel Zimtub Zimnicea (ZIM). Amenda a fost decisa de CNVM la 26 ianuarie si reprezinta 2% din valoarea capitalului social al Interagro. Anterior, Interagro a fost sanctionata de doua ori, cu amenzi in valoare cumulata de 23.400 de lei, din acelasi motiv.

Comunicatiile, date in judecata de fostii angajati ASSI
Peste 140 de angajati ai fostei agentii guvernamentale ASSI, care administra printre altele sistemul electronic national SEN, prin care marii contribuabili transmit declaratiile fiscale, au dat in judecata Ministerul Comunicatiilor. Acestia spun ca ministerul vrea preluarea lor fortata in cadrul a doua centre nationale infiintate prin restructurarea ASSI. In acelasi timp, angajatii ASSI spun ca prin aceasta metoda se incearca neplata unor salarii compensatorii de peste doua milioane de euro.

20 de medicamente au ridicat piata farma cu 20%
Aproximativ 21% din piata farmaceutica româneasca, respectiv 422,51 milioane euro, a fost generata anul trecut de vinzarile a 20 de medicamente, dintr-un total de peste 5.000 existente, cele mai bine vindute trei produse apartinind grupului elvetian Roche, reiese din datele IMS Health România. Cele 20 de medicamente, majoritatea cu prescriptie medicala, au inregistrat anul trecut crestere atit in valoare, cu 22,6%, de la 344,62 milioane euro in 2008, cit si ca pondere, cu circa patru puncte procentuale, de la 17,1% la 21%. Potrivit IMS, in 2009 piata farmaceutica româneasca a insumat 2,07 miliarde euro, in crestere cu 3,1% fata de anul anterior.

BNR ar putea taia inca 0,5 puncte din dobinda cheie
Majoritatea analistilor considera ca Banca Centrala va reduce, in sedinta de azi, pentru a doua oara de la inceputul anului, cu 0,5 puncte procentuale, rata dobinzii de politica monetara, de la 7,5% la 7%. Previziunile vin pe fondul performantei bune in procesul de dezinflatie si pentru stimularea creditarii. Unica opinie diferita fata de restul analistilor in privinta reducerii dobinzii de politica monetara au analistii ING Bank România, singurii care anticipeaza o reducere cu 0,75 puncte procentuale, la 6,75% pe an, nivel care ar reprezenta minimul istoric al ratei bancii centrale.l

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
42 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger