AcasăOldExtern pe scurt

Extern pe scurt

Ofiterii OMON s-au saturat sa apere mafioti
Membri ai trupelor de elita OMON din cadrul politiei din Moscova au criticat, intr-o scrisoare adresata Kremlinului, coruptia si abuzurile puterii care se manifesta in rindurile lor. Cum plingerea trimisa Kremlinului a ramas nesolutionata, membrii Batalionului 2 al OMON au sfirsit prin a se adresa presei, acuzindu-l pe seful lor, colonelul Serghei Evtikov, ca ii obliga sa aresteze cel putin trei persoane pe zi, in caz contrar nebeneficiind de prime. Ofiterii critica totodata coruptia superiorilor lor, care ii trimit sa apere mafioti si prostituate, sa insoteasca transportul incarcaturilor ilegale sau sa contribuie la preluarea ilegala a companiilor, o practica frecventa in Rusia.

Obama, criticat de profesorul sau din facultate
Fostul profesor al lui Obama la Facultatea de Drept a Universitatii Harvard, Chris Edley, afirma ca nu i-ar da lui Barack Obama „o nota mare ca presedinte” precum in perioada studentiei. „Stiu ca poate mai mult”, a mai afirmat Edley, care a mai reprosat Casei Albe (unde “s-a instalat un fel de suficienta”) ca “depinde intr-o mare masura de personalitatea presedintelui ca instrument de persuasiune”. Fostul profesor al lui Barack Obama l-a criticat dur pe seful de cabinet de la Casa Alba, Rahm Emanuel, pentru ca “ii pasa mai mult de perspectiva realegerii prietenilor sai (in Congres, n.r.) decit de inregistrarea de succese prin politicile care reflecta valorile lui Obama”.

Adolescenti ucisi de mafiotii mexicani
La sfirsitul saptaminii trecute, un comando de necunoscuti inarmati a deschis focul impotriva unei case din orasul Ciudad Juarez (situat in apropiere de granita cu SUA) unde niste studenti petreceau. Atacul a provocat moartea a 14 persoane, majoritatea minori, precum si ranirea altor 14. Primaria a oferit o recompensa de un milion de pesos (55.500 de euro), pentru informatii in legatura cu vinovatii, care au disparut. Una dintre victime este un licean in virsta de 17 ani, care tocmai primise o distinctie regionala pentru reusita sa la invatatura. Un alt atac a fost comis intr-un bar din Torreon, in statul vecin Coahuila, de asemenea aflat la frontiera cu Statele Unite. Atacatorii au tras mai multe rafale si au disparut, lasind in urma zece morti si 11 raniti, majoritatea tineri cu virste cuprinse intre 19 si 23 de ani.l

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
49 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger