AcasăOldSteaua a transferat clanul Karamian

Steaua a transferat clanul Karamian

Gigi Becali nici nu banuia cu ce se va alege in momentul in care a anuntat ca-i vrea in Ghencea pe Artiom si Arman Karamian, proaspat plecati de la FC Timisoara. In loc de doi fotbalisti, seful Stelei s-a pricopsit cu tot neamul acestora.

*O familie cit o vila*

Clanul Karamian numara nu mai putin de 14 persoane: cei trei frati, Artiom, Arman (gemeni) si Arthur (n.r. – impresarul celor doi fotbalisti), cu nevestele lor, plus copiii – trei ai lui Arman, trei ai lui Arthur si unul al lui Artiom – la care se adauga si mama jucatorilor. Toti membrii clanului au stat intr-o vila la marginea Timisoarei, pentru care clubul platea o chirie de 2.500 de euro pe luna. Gigi Becali chiar a prins curaj cind a auzit ca fotbalistul ar putea veni singur in Ghencea, fara fratele Arman. „Daca vii doar tu, iti dau salariu mai mare!”, a anuntat Gigi Becali.

*Ieri s-au inteles, azi sau miine semneaza*

Artiom a pus lucrurile la punct, ajungind ieri la negocierile de la Palatul din Aleea Alexadru alaturi de fratii sai, Arman si Arthur. „Negociem si pentru mine, si pentru Arman, nu pot sa vin la Steaua singur. Trebuie sa ne intelegem cu Gigi Becali”, a spus Artiom. Dupa citeva ore de discutii, partile au ajuns la un compromis financiar, astfel ca cei doi Karamieni revin in Bucuresti dupa „exilul” din Banat, de data asta nu la Rapid, ci la Steaua. Artiom si Arman au anuntat ca accepta oferta lui Gigi Becali, urmind sa plece astazi alaturi de echipa in al doilea cantonament din Antalya. „Ne-am inteles asupra contractului, mai trebuie sa-l studieze si miine sau poimiine vor semna”, a spus Gigi Becali la finalul intilnirii.

*Rapidul a platit pentru despartire*

Cei doi frati au jucat la aceleasi echipe din 1996 incoace, in Armenia, Rusia, Ucraina, Grecia si România. Singura perioada de separare a gemenilor Karamian s-a petrecut intre 2004 si 2007, cind cei doi au fost legitimati la Rapid Bucuresti. Dupa doar sase meciuri, Arman a fost imprumutat, pe rind, la FC Brasov, Gloria Bistrita si Ceahlaul Piatra Neamt, fara a impresiona prea mult. Absolut fabulos, dupa ce a ajuns la Timisoara, alaturi de Artiom, Arman a marcat de patru ori in poarta Rapidului, trei dintre meciuri fiind decise chiar de golurile sale. La Timisoara, Artiom primea 350.000 de euro pe sezon, iar Arman doar 100.000 de euro, insa banii intrau intr-un cont comun al clanului Karamian, in cultura armeneasca unitatea familiei fiind un lucru extrem de important.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
48 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger