Cauta

“Louise – Michel”: Ghici cine e barbatul?

Cind se apuca francezii sa creeze comedii negre, nu poate sa-i intreaca nimeni. “Louise- Michel” este o poveste pe cit de verosimila, pe atit de aiurita. Scenariul dement i-a placut atit de mult celebrului Mathieu Kassovitz, incit a acceptat sa se numere printre producatorii filmului si chiar sa joace un rol episodic. Louise (Yolande Moreau) este muncitoare intr-o fabrica. Seful nu le da muncitoarelor bonuri de masa, nici mariri de salarii, dar le face o “surpriza”: le ofera salopete noi. Iar a doua zi, cind se duc la munca, femeile gasesc hala golita de masinile la care lucrau. Ramase pe drumuri, primesc cu entuziasm ideea Louisei de a plati un asasin care sa le razbune, curatindu-l pe sef. Talimba, obeza si cu par pe miini, Louise purcede la cautarea ucigasului. Il gaseste – absolut din intimplare – pe Michel Pinchon (Bouli Lanners), un om creat parca dupa chipul si asemanarea ei, pe care mama lui pare sa-l fi transformat in fetita, imbracindu-l de mic in rochite si strigindu-l Cathy. Desi e fatalau pina in maduva oaselor, Michel incearca sa joace rolul unui barbat adevarat, imitind miscarile eroilor din westernurile americane (atentie la muzica de fond!). Desigur, da cu oistea-n gard de fiecare data. Comedia abunda in scene pe care ti le reamintesti amuzat: blocul prabusit in spatele Louisei, pantofii de step ai lui Michel, verisoara muribunda, transformata in criminal-zombie, impuscarea vacii, inginerul paranoic si umbrelele lui, dezlegarea misterului care invaluie sexul celor doi protagonisti etc. Cum ar veni, un film cu efect indelungat.

“Louise – Michel”
Franta, 2009
Scenariul si regia: Benoit Delépine, Gustave de Kervern
Distributia: Bouli Lanners, Yolande Moreau, Benoit Poelvoorde, Hervé Desinge, Mathieu Kassovitz

Ultimele stiri

  • Societatea progresistă ascunde pericolele imigrației
  • Tarifele și fentanilul întunecă perspectivele summitului Donald Trump-Xi Jinping
  • Arogantul Macron și realista Meloni
  • Italia bubuie după Inter-Juventus 3-4. Chivu criticat de Walter Zenga
  • Trenduri wellness 2025: de la „dopamine menu” la fiber-maxxing – ce e real și ce e doar marketing?
  • ”Superputerea de reglementare”, epitaful Uniunii Europene?
  • Războiul întâmplător: cel mai mare pericol din Strâmtoarea Taiwan
  • Fără precedent! Real Madrid acuză arbitrii spanioli la FIFA
  • De ce nu pleacă PSD din guvern?
  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • Exit mobile version