Povestea biblica a lui Iov descrie „drumul omului in experienta vietii”, semnificatia bogatiei omenesti si a pierderii acesteia, experienta umana in siguranta data de ceea ce putem avea si siguranta cistigata prin constienta a cine sintem cu adevarat. Incercarile prin care trece Iov sint expresii ale unui drum initiatic pe care il face oricine apare pe lumea aceasta. Viata insasi este „Marele nostru vindecator”, caci nimic, absolut nimic din lumea aceasta nu ne poate vindeca mai profund, mai real si mai adevarat decit experientele vietii. Numai prin experienta pierderii si a lacrimilor noastre ne regasim smerenia, umilinta si recunoastem limitele puterii omenesti. Numai in fata pierderii adevarate, care ne raneste sufletul pina la capatul durerii, cind sintem intr-o stare extrema de nesiguranta, cind ne abandonam mintea, pretentiile, sperantele, asteptarile si nebuniile mintii, ne apropiem de Dumnezeu. Experientele dureroase de pierdere sint ingaduite de iubirea lui Dumnezeu, tocmai pentru ca noi sa acceptam ca puterea vietii nu se afla in lucrurile pe care le dobindim, nici in relatiile pe care ne straduim sa le retinem, nici in oamenii iubiti, nici in familie, nici in averi. Mintea se trezeste invinsa, repetindu-si incapacitatea de a sti, a intelege si a actiona asupra oricarui lucru. Umilinta mintii si acceptarea limitelor Eului omenesc ne determina sa ne abandonam lui Dumnezeu in anumite momente ale vietii noastre. Perceptia starii de nesiguranta nu este o intimplare, ci o etapa teribil de importanta in experienta umana. Evolutia constiintei n-ar fi fost posibila pentru nici unul dintre marii iluminati, dintre marii sfinti ai lumii fara ca ei sa fi trecut prin etapa aceasta. De aceea, atunci cind ne simtim mai nesiguri pe viata noastra, pe ceea ce avem, cind ne clatinam mai abitir, mai puternic, mai fara de speranta, cind drumurile toate ne par inchise si simtim ca sintem complet neajutorati, sintem la un milimetru de Dumnezeu. Sentimentul pierderii totale, a disperarii totale, a lipsei complete de speranta fringe aroganta mintii umane si ne face constienti de lipsa noastra de putere. Dar, tocmai atunci se iveste din interior puterea care ne da Viata in fiecare clipa, fie ca vrem sau nu aceasta. Tocmai atunci se iveste iubirea lui Dumnezeu care ne intareste, ne incurajeaza si ne aminteste ca nu sintem lucrurile pe care le avem, ca nu-i nicio putere in cele trecatoare si nici vreun simbure de siguranta in cele ce ne inconjoara si se pot schimba oricind. Siguranta Vietii o dobindesc aceia dintre noi care izbutesc sa accepte, precum Iov, toate incercarile Vietii. Aceia ce ating capatul disperarii, aceia ce trec prin noptile negre ale sufletului, pentru a simti – apoi – iubirea lui Dumnezeu tisnind din interior, ca bucurie si putere de a trai, orice ar fi. De aceea a invata sa pierdem si a ne pastra curati in sufletele noastre este cu mult mai important decit a sti sa cistigam. Caci de cistigat poate si prostul, si desteptul, si cel mai mare, si cel mic. Dar incercarea noastra se afla in pierdere, caci – dupa ce pierdem totul – ne amintim ca am avut totul si avem ceea ce avem pentru ca exista Viata. Cineva, undeva, in noi insine, ne iubeste, iar pierderile au darul de a ne ajuta „sa auzim cu urechile sufletului” si „sa vedem cu ochii lui”!