Cum depasim tendinta luciferica de „a-l rani pe altul”?!

Va spuneam ieri ca omenirea – in ansamblu – a depasit nivelul de constiinta al razbunarii (sau Legea lui Moise), dar acest cimp al constiintei este, inca, teribil de extins si manifest in forme subtile, dar puternice, care ne afecteaza psihic, emotional si social. Daca, de exemplu, unii dintre noi au simtit dorinta de a-l pedepsi pe Pavel Corut pentru atacul la Isus, la Biblie si la modelele care ne ajuta sa ne umplem de speranta si sa fim mai responsabili, trebuie sa lucram in sufletul si in mintea proprie cu „instinctul primitiv al razbunarii”. Daca este inca prezent in noi, instinctul de razbunare se activeaza in clipa in care ne simtim raniti, atacati, cind credem ca ni se ia ceva ce ni se cuvine. El apare, insa, si-n forme mai subtile de manifestare, precum judecata, critica, atacul la persoana – chiar daca acea persoana nu ne-a facut vreun rau noua insine! A spune adevarul este cu totul altceva si are alte consecinte psihologice, energetice si sociale decit a judeca, a critica si a ataca doar cu scopul de a-i face rau altuia, a-l rani, a-l pune in inferioritate. Prezenta instinctului de razbunare resimtit in interiorul nostru arata ca avem nevoie sa ne vindecam „Egoul” si erorile de perceptie care-l sustin. Dorinta de a-i face rau, durere, suferinta altui om este catalogata in spiritualitate drept „instinct luciferic” sau mostenire din structura psihica reptiliana a omului. Acel om capabil sa ucida, acela constient de durerea pe care i-o provoaca altuia, acela care-i poate spune altuia „prostule”, constient ca un cuvint poate rani, acela incapabil sa vada ca pe el insusi l-ar duce in suferinta mentala, emotionala sau fizica ceea ce-i face altuia are nevoie de vindecare. Si, daca intelegeti corect ca „dorinta de a-i face rau altuia se manifesta si ca judecata intransigenta, si prin puterea cuvintelor jignitoare, si prin agresivitate pasiva (despre aceasta va trebui sa scriem un articol intreg, caci este una dintre formele de atac cele mai puternice!), veti vedea cit de extinsa este – inca – aceasta constiinta veche! Iar atunci cind un preot va va spune „nu uri pentru ceea ce ti-a facut altul, chiar daca ti-a facut un rau urias, nu-l ataca si roaga-te pentru el”, veti putea sa aplicati practic iertarea cu mult mai usor. Ceea ce constientizam este, deja, vindecat. Chiar daca mai resimtim ura sau dorinta de razbunare, chiar daca ne mai surprindem pe noi insine calcind in strachini cu gratie sau butucanos, ne vom putea ierta, ne vom putea ruga pentru cel ce sufera si o vom face inconstient, lovindu-ne. Caci asta-i lovitura. Acesta-i atacul. Atac energetic. Atac de orice fel. Este suferinta umana, suferinta constiintei, incapabila de discernamint si de iubire. Noi putem iubi si putem ierta doar atunci cind sintem constienti de suferinta noastra interioara, pe care o vedem si in altii, adesea manifestata sub forma dorintei lor de a ne agresa. A ne face rau. A ne distruge. A ne lovi. Aceasta-i constienta veche si inca una care are nevoie de ajutor. Pentru ca in starea de suferinta pe care o traieste omul cu apucaturi razbunatoare lipseste tocmai „IUBIREA”. Tocmai Cristos! Tocmai modelul launtric al iertarii, al sperantei, al credintei si al intelegerii iubirii ca singura putere care umanizeaza, dar si indumnezeieste omul!