AcasăOldAmericanul care a salvat moda unui mileniu: TOM FORD

Americanul care a salvat moda unui mileniu: TOM FORD

Cea mai mare deziluzie pe care am suferit-o in privinta barbatilor pe drumul dintre viata adolescenta si cea matura nu a fost legata nici de prima despartire si nici macar de prima dovada a pasiunii masculine pentru poligamie, ci de faptul ca Tom Ford nu are nimic de impartit cu heterosexualitatea. Sigur ca acum va intrebati malitios si inevitabil, de alt­fel, “Si daca nu era cu ce te incalzea? Aveai acces la el?” Ei bine nu, dar aveam un reper. Datele problemei fiind, insa, altele, m-am decis sa-l pastrez ca reper pentru altceva. Ceva poate mult mai semet si mai inaltator: moda si Tom Ford ca fashion guru.

*Born in the USA*

Tom Ford este american. Americanul. Cel care, mai mult decit Marc Jacobs, a schimbat viata si fata modei europene si internationale, mai apoi. Nascut in Texas, crescut in New Mexico, ajuns la New York pentru a studia Istoria Artei, Ford a renuntat la studii pentru a aparea in spoturi TV. Atit de multe incit la un moment dat aparea simultan in douasprezece cam­panii publicitare de larga circulatie nationala. Ulterior s-a indreptat catre celebra Mecca a marilor creatori, Parson School of Design, unde nu a studiat moda, cum am putea crede, ci arhitectura. A fost Ford designer de la bun inceput, cu vocatie, che­mare, frenezie si ardere interioara? Poate doar ulterior stagiului facut la biroul de presa Chloé, la Paris, vreme de 6 luni care se pare ca i-a aprins dragostea pentru moda. Personaj social activ, Ford era o prezenta nelipsita din faimosul club de noapte din New York-ul anilor ’80, Studio 54. Acela este locul in care si-a dat seama ca este gay (of!), acela este locul care a influentat “creativ”, prin stralucire si glamour fiecare piesa a sa, acela este locul unde i-a intilnit pe Robert MacDonald si pe Marc Ja­cobs, eveniment care a dus la colaborarea sa cu brandul american, Perry Ellis, alaturi de Ja­cobs, vreme de doi ani. Ulterior, insa, si-a dat seama ca daca voia sa devina un designer autentic trebuia sa paraseasca America: “Propria mea cultura ma limita. Prea mult stil in America este considerat de prost-gust. Daca esti prea elegant, esti desconsiderat. Europenii, de cealalta parte, apreciaza stilul”, spunea Ford cu ceva timp inainte de a face saltul maret in cariera sa: Gucci.

*Omul de 4 miliarde de dolari*

In mod fatidic si aproape de necrezut, in anii ’90 nimeni nu stia de Gucci. Iar cei care stiau nu voiau sa auda. Era un brand mort, in ciuda traditiei, in ciuda incercarilor repetate de resuscitare. Ford a acceptat imediat propunerea venita din partea companiei si s-a mutat imediat la Milano. In 6 luni crease deja colectia masculina si linia de pantofi, muncind pina la 18 ore pe zi. Numit ulterior director de creatie, a luat in primire si linia de femei. Sub tutela lui Ford, Gucci a renascut. Sau poate nu, s-a nascut. Gratie lui Ford, Gucci are astazi statutul de ultra-brand. In perioada 1995-1996, vinzarile casei crescusera cu 90%, iar in 1999 compania aproape falita la venirea lui Ford a fost evaluata la peste 4 miliarde de dolari. Fenomenul Ford s-a extins, insa, odata cu achizitia brandului francez Yves Saint Laurent de catre Gucci Group, iar inevitabil americanul a fost numit director de creatie si peste casa franceza. In ciuda divergentelor si incompatibilitatii cu maestrul Yves Saint Laurent inca in viata la acea vreme, Ford a facut si cu acest brand ceea ce se pare ca-i venea extrem de natural: l-a relansat, l-a recreat, aducindu-l in topul gusturilor contemporane.

*Revolutia sexuala*

Anii ’90 au fost era Ford. Ford a fost curajosul care a expus sexualitatea asa cum nimeni altcineva nu a avut curaj sa o faca inainte sau dupa el. O terapie de soc pur americana sau nu, Ford a exploatat-o in campanii publicitare incendiare precum cea de promovare a parfumului Yves Saint Laurent, “Opium”, in care modelul Sophie Dahl apare total dezbracat, pur­tind numai tocuri si un colier. Iar Odiseea sexualitatii din universul Ford isi continua desfasurarea si in ceea ce tine de brandul pe care designerul l-a creat dupa plecarea de la Gucci in 2004, in urma unor neintelegeri cu grupul francez care urma sa preia actiunile casei – PPR. Cel care ii poarta, de altfel, numele: simplu Tom Ford. Incepind cu linia de ochelari, brandul a continuat cu colectii masculine, parfumuri, produse de beauty si accesorii pentru barbati si femei. Dar apetitul creator al lui Ford nu se rezuma la moda: in anul 2008 el a regizat filmul “A single man” bazat pe romanul cu acelasi nume al lui Christopher Isherwood. Filmul care a avut premiera in septembrie, in cadrul celei de-a 66-a editii a Festivalului International de Film de la Venetia, il are in rolul principal pe Colin Firth. In pofida denivelarilor in viata sa profesionala si a ostentatiei cu care intelege sa promoveze moda si lifestyle-ul in general, Ford are o constanta care ii confera o anumita credibilitate: o relatie de peste 20 de ani cu Richard Buckley, fost redactor-sef la Vogue Homme International. Inca un motiv sa oftam?

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
63 afisari
Zenville

Ultimele știri

Din aliaţi, duşmani? Nicolae Ciucă a anunţat ce s-ar putea întâmpla între el şi Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale 2024

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, susține că trebuie găsită cea mai bună soluție pentru problemele actuale din România.Asta ar însemna, conform liderului liberal, inclusiv o...

Vânt puternic în mai multe zone din țară. Avertizare de la ANM – HARTA/Cum va fi vremea în București

Vântul va avea intensificări, vineri, în cea mai mare parte a țării. Rafalele vor fi mai puternice la munte, în zona înaltă. Meteorologii au...
proger