Revista argentiniana “Paparazzi” a descoperit ca Diego Armando Maradona, la cei 49 de ani ai sai, va fi din nou tata. Evident, descoperirea nu a fost facuta dupa ce paparazii au fotografiat burdihanul lui “Il Pibe d’Oro”, cum pesemne gresit v-ati imaginat, ci dupa imortalizarea abdomenului logodnicii lui Diego, doamna Veronica Ojeda (32 de ani), temeinic insarcinata. Micuta (examenele medicale tocmai asta zic) va deveni al patrulea copil al lui Maradona, dupa fiicele Dalma si Gianina – pe care Diego le are in urma casatoriei distruse cu Claudia Villafane – si Diego Sinagra, un baiat acum in virsta de 22 de ani, pe care fostul star al fotbalului argentinian l-a recunoscut din prima drept “copil din flori”. Sarcina pe care Veronica Ojeda o poarta se afla in cea de-a patra luna, astfel ca fetita lui Maradona se va naste, foarte probabil, in timpul Campionatului Mondial din Africa de Sud, acolo unde Argentina spera sa realizeze ceea ce n-a mai realizat din 1986 incoace, adica sa cistige titlul continental. Daca formatia antrenata de Maradona va izbuti asta, se spune ca fetita va fi botezata chiar Argentina.
Scris de Ziarul National
Dupa ce a devenit megastarul Argentinei, Maradona se pregateste sa fie si tatal ei
Ultimele știri
Ofensivă economică europeană: 20 de bănci rusești, în pragul excluderii din SWIFT
Uniunea Europeană ia în calcul un nou pachet de sancțiuni de amploare împotriva Rusiei, vizând atât sectorul financiar, cât și cel energetic, într-un efort...
Breaking news… în jurul lumii: Crize în lanț, atacuri și alianțe fragile
🌍 EuropaAtac asupra KievuluiÎn noaptea de 23 spre 24 mai, Rusia a lansat un atac combinat cu drone și rachete asupra capitalei Ucrainei, Kiev....
