Istoria, destinul, notorietatea sint la mina capriciului, reprezinta o literatura ce s-ar putea scrie, oricind, pe dos. Conteaza ce relatii ai, unde te prinde evenimentul, cit esti de inspirat. Criminalii de razboi si eroii sint separati, in manuale, de niste tocilari, care au vazut viata prin ochelari rastigniti pe ferestre de biblioteca. Dupa ’89, istoria noastra a fost micuta, voioasa si de fapt divers. Facindu-se in ziare, este perisabila si tocmai de aceea imi permit sa rescriu, succint, dar succint de sintetic de laconic de lapidar, trei capitolase.
1. Marian Munteanu. Daca, Doamne fereste!, il curatau, in mai ’90, horticultorii din Petrosani, trimisi de domnul Iliescu sa execute nitica ikebana in fata Teatrului National, Marian Munteanu se gasea azi in paginile cu martiri. In Piata Universitatii, el se credea Zorro, Fratii Jderi si Winnetou la un loc, dar reprezenta o proiectie intirziata a lui Cohn-Bendit, ciuciubatul ala care, in Parisul anilor 1968, incendia masini, clamind ca lupta impotriva valorilor materiale. Pe urma, Cohn-Bendit a ajuns miliardar si europarlamentar.
2. Violatorul de fochiste. Pe acest personaj s-au cheltuit tone de hirtie, prin ’95. Daca n-ar fi fost prins (dar a fost?), s-ar fi putut remarca in reportaje televizate, pe post de strungar fruntas, lasat somer de capitalismul salbatic si devenit sef destoinic peste capsunarii din Spania.
3. Bahaian. Imaginati-va ca l-ar fi mierlit vreunul pe care l-a ars de bani. Parca vad un titlu de prima pagina: „România a mai pierdut un mare artist, pe regizorul Sergiu Bahaian!”.