AcasăOldEconomie pe scurt

Economie pe scurt

Esalonari la plata a obligatiilor fiscale restante

Statul va introduce un sistem de esalonari la plata a obligatiilor fiscale restante acumulate de catre companii, pentru a sprijini investitorii in perioada de criza, dar cu clauze asiguratorii care sa garanteze achitarea integrala a datoriilor, au declarat, ieri, pentru Mediafax, surse ministeriale. Noul sistem va fi introdus pina la sfirsitul lunii mai, printr-un proiect de act normativ promovat de Ministerul Finantelor si Agentia Nationala de Administrare Fiscala si care va reglementa o serie de masuri fiscale in vederea sprijinirii mediului de afaceri.

Leul s-a depreciat pentru a treia zi consecutiv

Moneda nationala s-a depreciat pentru a treia sedinta consecutiv in raport cu euro, astfel ca Banca Nationala a României (BNR) a anuntat, ieri, un curs de referinta de 4,1440 lei/euro, in crestere cu 2,44 bani fata de paritatea anterioara, ajungind la cel mai ridicat nivel din ultimele doua saptamini. Banca centrala a publicat in sesiunea de miercuri un curs de schimb de 4,1196 lei/euro, in crestere cu 0,99 bani fata de valoarea publicata in ziua anterioara.

Costul portabilitatii numerelor de telefon ar putea sa scada

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) vrea sa reduca nivelul tarifelor maxime pentru portarea numerelor, platite intre operatorii de telefonie, de la 13 euro la 7 euro la telefonia fixa si de la 11 euro la 5 euro pentru cea mobila, a anuntat, ieri, autoritatea. Astfel, ANCOM a supus consultarii publice decizia privind scaderea tarifelor, se arata intr-un comunicat de presa.

PwC: Impozitul pe avere nu se justifica

Costurile de administrare ale impozitului pe avere, respectiv pentru urmarirea si incasarea taxei, vor fi foarte mari comparativ cu beneficiile si nu justifica introducerea acestei taxe, apreciaza Mihaela Mitroi, partener la PricewaterhouseCoopers (PwC), la un seminar pe tema relansarii economiei. Oficialul PwC sustine ca multe state din Europa care au aceasta forma de impozitare au eliminat-o, in principal din cauza costurilor ridicate pe care le implica. Mai mult, in Germania acest impozit a fost declarat neconstitutional, fiind considerat o forma de expropriere.l

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
38 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger