Fiind in permanenta legati de salon, uneori chiar la propriu prin intermediul camasii de forta, sintem nevoiti sa ne luam informatiile prin diversi agenti psihotronici, iar cind ei nu ne viziteaza (virtual, desigur), ne conectam la… mi-am pierdut ideea, scuzati. In fine, nu conteaza la ce ne conectam, treaba este ca aflam cam cum functioneaza lucrurile in alte dimensiuni, unele paralele rau de tot.
De exemplu, dimensiunea paralela unde traieste stapinirea din Piata Victoriei. Am aflat recent cum ajung vestile proaste la cetateanul turmentat care a votat in totala cunostinta de cauza. Se face o sedinta la Imparatie. Se scot dosarele cu planuri negre de viitor si se analizeaza. Rezultatul? Dezastru total. Sintem in grafic. Un exemplu. Sa spunem ca nu sint bani pentru bugetul menajeriei de ornitorinci (o chestie neadevarata, de altfel) si ca statul trebuie sa renunte la o suta dintre ei (o informatie la fel de neadevarata ca si treaba cu bugetul). Ei, cum sa dai o asemenea veste, asa, dintr-o data? Pai, nu poti.
Asa ca, in plina sedinta, unul dintre dregatori (ala care are prostata marita) se scuza si iese din sala. Dar, intre camera asta si WC, drumul e ticsit cu marmote curioase! Care intreaba, care insista, care sint enervante.
Dregatorul, care e om, si nu doar prin prisma faptului ca e nevoit sa mearga la buda, n-are timp de raspunsuri lungi, argumentate. Asa ca arunca “sinteza” rapid: “discutam de disponibilizari, probabil vreo …50 de ornitorinci, pina in martie”. Apoi spune: “ma scuzati ma grabesc, am putina treaba”, si pleaca aproape tinindu-se de slit, ca Michael.
Vocea unei marmote cu microfon se aude in urma pasilor grabiti ai dregatorului: “Si acum ce urmeaza?”. Dregatorul, si mai grabit decit in scena anterioara, intoarce doar capul, dar nu se opreste si spune: “Urmeaza masuri sociale… apoi continuam sedinta”. Marmota cu intrebarile isi spune in gind: “50 de ornitorinci… pai nu e mult, bine ca nu sint o suta”.