Peste 70.000 de elevi au fost inscrisi la simularea probei de competente digitale, test care a fost organizat in 1.461 de centre, in doua serii, a declarat, ieri, secretarul de stat in Ministerul Educatiei, Oana Badea. Numai ca, tocmai ministerul a picat examenul intrucit le-a picat… serverul. In mai multe judete au fost probleme tehnice astfel ca simularea s-a transformat intr-un esec, desi oficialii Ministerului Educatiei sustin ca a fost o singura problema raportata, la nivelul judetului Constanta. „A fost o pana de curent care a afectat doua treimi din municipiul Constanta. In aceste conditii, din 26 de centre, opt au fost afectate, sase au reusit sa reia proba la ora 14.00, iar doua au mutat copiii la ora 15.00. Tot azi, scoala din Topraisar a fost inchisa”, a mai spus secretarul de stat Oana Badea. Inspectorul scolar adjunct al ISJ Gorj, Camelia Bibere, a declarat, ieri, ca niciunul dintre cei 1.440 de elevi din Gorj care au participat la simularea probei de evaluare a competentelor digitale nu s-a putut conecta la serverul Ministerului Educatiei pentru a rezolva problemele care li se solicitau. Bibere a spus ca numarul mare de accesari a dus la blocarea serverului Ministerului Educatiei, si in alte judete existind astfel de probleme. Si la Bucuresti, profesorii de la Scoala Centrala au reclamat faptul ca subiectele au ajuns cu jumatate de ora intirziere fata de ora anuntata. Lucrarile elevilor care au participat la simularea probei de evaluare a competentelor digitale vor fi corectate in 25 ianuarie, iar rezultatele vor fi centralizate si transmise la Centrul National de Evaluare si Examinare.
Scris de Ziarul National
Ministerul Educatiei a picat examenul… la server
Ultimele știri
Ofensivă economică europeană: 20 de bănci rusești, în pragul excluderii din SWIFT
Uniunea Europeană ia în calcul un nou pachet de sancțiuni de amploare împotriva Rusiei, vizând atât sectorul financiar, cât și cel energetic, într-un efort...
Breaking news… în jurul lumii: Crize în lanț, atacuri și alianțe fragile
🌍 EuropaAtac asupra KievuluiÎn noaptea de 23 spre 24 mai, Rusia a lansat un atac combinat cu drone și rachete asupra capitalei Ucrainei, Kiev....
