Pe data de 20 ianuarie 2009, intreaga America a urmarit, plina de entuziasm, ceremonia de investire a lui Barack Obama. Un an mai tirziu, aniversarea unui an de la instalarea primului presedinte de culoare in fruntea executivului american a fost umbrita complet de cutremurele din Haiti, fapt care pare sa le dea apa la moara acelor comentatori politici care afirma ca „Obamania e pe moarte”.
Disperati din cauza recesiunii, satui de opt ani de administratie republicana si de razboaiele purtate in strainatate, americanii au votat schimbarea (ca sa folosim o expresie care a facut cariera in politica româneasca). Au ales un presedinte tinar (dupa standardele de la Washington), dotat cu charisma si motivat, un „om al vremurilor noi” care parea a fi cel mai potrivit sa rezolve problemele Statelor Unite si ale lumii. Niciun alt presedinte american nu a avut un „capital” de entuziasm popular care sa-l egaleze pe cel detinut de Obama la investire. Un an mai tirziu, lucrurile s-au schimbat: conform ultimelor sondaje de opinie, doar 38% dintre americani „aproba actiunile lui Obama” iar 52% „le dezaproba ferm”. Obama continua sa se bucure de sprijinul a 82% din electoratul de culoare (pentru care, totusi, nu a facut mare lucru „in afara de a-si impana discursurile cu citate din Martin Luther King Jr.”), dar 38 % dintre americanii „albi” au ajuns deja la concluzia ca „era mai bine cu Bush”. Pentru a ramine in domeniul statisticilor, vom mentiona ca, din peste 500 de promisiuni electorale, Barack Hussein Obama Jr a pus in practica doar 91. Alte 33 de promisiuni au fost solutionate prin compromisuri, 87 au fost aminate, iar 14 au fost, pur si simplu, incalcate. Restul sint, oficial, „pe agenda de lucru a presedintelui”. Premiul Nobel pentru Pace, primit in primul an de mandat, i-a facut mai mult rau decit bine sub aspectul imaginii, Obama fiind criticat de o lume intreaga ca „nu a facut nimic pentru a merita aceasta distinctie”, mai ales in conditiile in care efectivele militare americane din Afganistan au fost suplimentate cu 30.000 de soldati, iar in Irak mai stationeaza inca alti 110.000. Obama a dezamagit si in materie de politica externa, domeniu in care farmecul sau personal nu pare sa fi functionat: dosarul iranian a ramas tot nesolutionat, iar China contesta din ce in ce mai energic statutul de superputere al SUA. Dar nimic nu a erodat mai mult Obamania decit somajul si datoria publica americana – ambele in continua crestere.
