Aproximativ patru sute de copii din tara sint pe lista de asteptare pentru interventii cardiace la Institutul de Boli Cardiovasculare si Transplant din Tirgu Mures, insa, din cauza crizei financiare, se opereaza prioritar urgentele, astfel ca programarile nu mai sint respectate. Seful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara din cadrul IBCvT Tirgu Mures, Radu Deac, si seful Sectiei de Chirurgie Cardiovasculara Pediatrica, Horatiu Suciu, au declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca din cauza crizei financiare activitatea institutului este redusa sever, dar sute de cereri pentru interventii cardiace la copii vin din toata tara. „Oricum, serviciile in chirurgia cardiovasculara in România sint mult sub nivelul cererii. Daca si din acestea urmeaza sa taiem 50 la suta, va dati seama ca situatia va fi dezastruoasa. Este greu sa-i spui unui adult ca nu exista posibilitatea sa fie operat, dar cu atit mai greu este sa le spui unor parinti ai caror copii sufera de malformatii cardiace congenitale, care vin de peste tot in Tirgu Mures, cu ultima speranta, si li se spune ca, din pacate, nu se poate face acest lucru”, a spus Suciu.
Scris de Ziarul National
400 de copii din tara, pe lista de asteptare pentru interventii cardiace
Ultimele știri
SCIA 9 – Gala Smart City Industry Awards
Pe 27 mai, comunitatea Smart City din România se reunește la Gala SCIA 9 – cel mai important eveniment dedicat recunoașterii excelenței în inovație,...
Breaking News… în jurul lumii: Crizele și conflictele domină scena mondială
🌍 EuropaAtac masiv cu drone asupra KievuluiÎn dimineața zilei de 25 mai, Rusia a lansat un atac cu drone și rachete asupra Kievului și...
