Afara ninge atit de autentic incit, de emotie si din neatentie, ii bag motanului Virgil, in timp ce efectuam ritualul mingiierii, degetul adinc in ureche. Demn, minat de durere, imi sare din brate si iese pe usa taman cind in salon apare domn’ doctor. “Ce faci Pandane?” “Admir ninsoarea”, zic. “Si asta te linisteste?”. “Nu, imi da o stare de angoasa pentru ca e atit de fireasca? Si eu am vrut sa fiu firesc in lumea de afara si m-au considerat nebun”. “Mai Pandane, de ce nu iesi tu de aici? Iti place tie sa stai cot la cot cu toti nebunii?” “A inceput sa-mi placa mai ales ca nu sint bagat in nici o cutie sociala, culturala, psihica”. “De ce cutii vorbesti Pandane?” “Pai, in societatea actuala, inca de mic esti dresat sa gindesti si sa-ti faci anumite obiceiuri dictate de societate. De mic esti invatat sa gindesti normal intr-un cadru pur materialist. Apoi dresarea continua la scoala, in societate, la servici, peste tot. Iar scopul principal al intregii nebunii ce se deruleaza pe pamint este uitarea”. “Ce uitare Pandane?” “Domn’ doctor nu pot sa zic. Pentru ca daca v-as zice m-ati trimite la socuri si nu vreau asta. Ninge prea frumos afara. In plus, eu ma simt foarte bine aici. Afara, din salariul care-l aveam, plateam impozite la stat, plateam facturi peste facturi. Jumate din salariul meu, mai mult chiar, mergeau la stat, la utilitati. Si mai erau si ratele la banci, dragutele de ele. Ma simteam ca un sclav de sclav. Cu toate ca am rezistat cit de cit dresarii, cind a venit vorba de bani m-au terminat. Sa vedeti ce fata a facut aia de la banca cind i-am dat adeverinta de nebun. «Si cum, n-o sa mai platiti ratele»?, m-a intrebat cucoana. «Ba, le platesc daca ma lasi sa te pup pe toti umerii si pe toate gleznele», i-am zis. Mama ce a disparut cucoana! Instant. Si acum domn’ doctor, va intreb eu. Nu e mai bine aici? Toti ma considera nebun si d-asta nu mai am nici probleme, nici datorii. Sint liber sa fac ce vreau si mai ales sa inteleg logica cuantelor. Asta vor sa uitam, domn’ doctor. Cuantele si toata realitatea creata de ele impreuna cu noi”. “Esti dus Pandane!” “Nu sint dus, imi justific existenta in stabiliment”. Ma duc sa-l caut pe Virgil… Pa…