Noile pasapoarte biometrice se elibereaza de ieri in toata tara, implementarea noului document securizat, care trebuia finalizata in 31 ianuarie, fiind incheiata. Seful Directiei Generale de Pasapoarte, chestorul de politie Aurel Sime, si secretarul de stat in Ministerul Administratiei si Internelor Mihai Capra au participat, ieri, la Focsani, la inaugurarea noului sediu al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple din Vrancea, ultimul judet unde a fost implementat pasaportul biometric. Astfel, odata cu implementarea pasaportului biometric in judetul Vrancea se incheie procedura la nivelul intregii tari. Secretarul de stat in Ministerul Administratiei si Internelor Mihai Capra a declarat ca România si-a indeplinit astfel unul din obiectivele stabilite pentru aderarea la Spatiul Schengen. Pasaportul electronic – care are peste 50 de elemente de siguranta, fata de 32 la vechiul document – permite stocarea datelor biometrice ale titularilor, ca amprentele digitale si imaginea faciala, alaturi de datele de identificare, cetatenia si valabilitatea. România este prima tara in care cele doua elemente suplimentare de identificare, amprenta digitala si imaginea faciala, sint cuprinse in noul pasaport. l
Scris de Ziarul National
Noile pasapoarte biometrice se elibereaza in toata tara
Ultimele știri
S-a încheiat era filantropiei bărbaților miliardari. Femeile preiau conducerea
A luat sfârșit epoca filantropiei magnaților americani, iar femeile bogate sunt acum în centrul atenției.Bill Gates și Warren Buffett au inaugurat o nouă Eră...
