Exilata, cultura…

Va propun un fel de revista a presei, extrem de selectiva si cu un tilc pe care il declar inca de la inceput: exista printre oamenii de presa prejudecata ca tot ceea ce tine de cultura, fie ca vorbim despre spectacole, carti, cinema sau arta plastica, nu intereseaza pe nimeni. Nu aduce cititori, ba chiar ii indeparteaza. De multa vreme, jurnalistii specializati in aceste domenii aproape ca au disparut, supravietuitorii luindu-si jumatate de norma sau chiar mai mult pe monden, divertisment sau chiar politica. Apar in locul lor diletantii.
Aproape nimeni nu-si pune insa problema ca nu cititorul este de vina, ca in general agenda ziaristului este prost facuta, iar articolele n-au nici „nerv”, nici acea relevanta care sa descopere ce este cu adevarat un fapt cultural: un moment viu, plin de semnificatii. Nu, la noi prin cultura se intelege aglomerare de metafore si de date, un limbaj incilcit, rod al unei gindiri pe masura ale carei ite posesorul lor nu le stapineste. Iata o mostra dintr-un editorial publicat cu prilej omagial, imediat dupa implinirea a 160 de ani de la nasterea lui Eminescu, in unul dintre acele ziare gratuite si la propriu, si la figurat: „In sfinta zi de 15 ianuarie va sa se nasca, aici, pe pamint, un… zeu. Altii spun Om. Dar cu O mare. Si cu nume de Inger. Al nostru, al românilor. E greu sa ne imaginam lucruri pamintesti despre acest Om-Inger-Zeu”. (Christian Levant in ziarul Ring). Pai tocmai pentru ca acest exercitiu de „imaginatie” lipseste, pentru ca frazarea pastreaza secrete fata de autorul articolului si pentru ca ideea se transforma in avint telenovelistic cititorul nu va avea nimic de descoperit in astfel de texte. Cine pierde vremea cu ceva atit de ridicol? Ce plus de informatie ii aduce?
„Lucrurile cele mai simple sint si cele mai greu de demonstrat” – se incapatina unul dintre multii profesori de matematica pe care i-am intilnit in anii de scoala sa ne bage in cap macar noua, celor de la profilul „real”. Nu sint nici azi de acord, in principiu, cu postulatul cu pricina. Dar mi-am adus aminte de asta citind o scurta analiza semnata Matei Martin, publicata in Dilema veche, ce reia si interpreteaza concluziile unui consultant media elvetian pe nume Carlo Imboden. Miza? Cititorii de presa scrisa nu sint nici atit de superficiali, nici atit de plini de prejudecati precum ii cred unii ziaristi. Lucru, asa cum spuneam, de la sine inteles, dar care a necesitat o demonstratie. Cind vine vorba despre jurnalismul politic, economic, social sau cultural, ei vor noutate, informatie, autenticitate. Problema este ca prin redactiile românesti indivizi cu istoria studiata la fara frecventa si literatura citita din antologii I–IV stiu „mai bine” care este profilul publicului si, in consecinta, ce sa-i „serveasca”. Ca acele ziare scad in tiraje sau se inchid este – nu-i asa? – alta poveste…