Intii, a topait ca un calusar. Apoi, curentat de succes, a dat drumul la discursul puerilo-festivist, imprumutat de la alt politician de plastic – Obama. „Cu citiva ani in urma, baiatul asta ne-ar fi servit la masa”, se pare ca ar fi zis Clinton despre noul presedinte al Americii. In continuare, Geoana a multumit din inima poporului, adica lui Crin, si ne-a uimit cu o declaratie de amor demna de „Elevul Dima dintr-a saptea”, al lui Mihail Drumes. Ţineti minte ce-am mai ris cind a livrat siropul „Mihaela, dragostea mea!”. La final, s-a dus cu colindul la sediul PNL. „Mai, o sa va ramin dator pe viata!”. Ce vitejii a mai facut cind a ajuns acasa, cum si-a trait cele trei ore de glorie si zorii zilei cind a iesit din manualul de istorie si a intrat in antologia anecdoticii, pe astea nu le mai stie nimeni. Fiecare secunda ar fi un roman. Daca as fi biograful lui, as intitula cartea „Dansul, framintarile si mucii lui Giga”. Oare cind a primit vestea ca a fost seful statului, oare atunci dormea sau nu? Cred ca dormea. In pat sau pe el, n-are importanta. Sper ca n-a avut Iliescu satisfactia de a-i transmite mesajul „mai, draga, prostanacule, ai intinat idealurile pesedismului!”.
Scris de Ziarul National
Dansul, framintarile si mucii lui Giga
Ultimele știri
Reînarmarea Europei duce lipsă de muncitori
Firma cehă de armament PBS Group are suficiente comenzi pentru a-și dubla personalul, dar nu găsește forță de muncă.Potrivit Reuters, această problemă este...
Bătălia dronelor: India și Pakistan marchează noua cursă a înarmării
La 8 mai, sistemele de apărare aeriană ale orașului Jammu din nordul Indiei au deschis focul asupra dronelor din Pakistanul vecin.Militarii indieni și...
