Cauta

Fanii l-au injurat, Borcea a cintat

*Actionarul dinamovist a sarbatorit in Poiana 40 de ani de viata*

Presedintele dinamovist Cristi Borcea a avut parte de o aniversare nu tocmai linistita. Simbata seara, oficialul din Stefan cel Mare – care a implinit 40 de ani – a fost contestat de fani chiar la petrecerea organizata la Hotelul „Aurelius” din Poiana Brasov.
„Aniversare fara valoare, invitati fara onoare, in timp ce clubul nostru moare”, „Gloriile clubului le indepartati, in timp ce pe impresar il idolatrizati!”, au fost citeva mesaje scrise pe gardul hotelului. Un echipaj al Politiei a fost chemat la fata locului pentru a-i indeparta pe „ultrasi”. Altfel, petrecerea presedintelui dinamovist s-a derulat linistit, desi muzica a rasunat toata noaptea, iar Borcea a trait fiecare melodie la intensitate maxima. De acest capitol, al muzicii, s-au ocupat Cornel Verban, apoi un artist care profeseaza la restaurantul „Doi Cocosi” din Bucuresti, dar si o formatie venita de la Timisoara.
Borcea a avut parte de doua torturi, dar si de un vitel la protap, invitatii mai pretentiosi beneficiind si de varianta fructelor de mare. Au fost prezenti, printre altii, oamenii de fotbal Vasile Turcu, Nicolae Badea, Gigi Netoiu, Victor Becali, Dumitru Dragomir, dar si creatorul de moda Catalin Botezatu.

Ultimele stiri

  • Horoscop 26 mai 2025 – Norocul vă stă la dispoziție
  • Alege ce citesti
  • S-a încheiat era filantropiei bărbaților miliardari. Femeile preiau conducerea
  • Inteligența artificială deslușește războiul comercial
  • Europa are nevoie de o nouă Mare Putere
  • Nicușor Dan depune jurământul. În limba franceză?!
  • Criza umanitară din Gaza, o afacere pentru firmele americane?
  • Tensiuni în vestiarul Realului: S-au dezis de Rudiger!
  • Afaceri cu banii bătrânilor din azil. Autoritățile, prinse cu sume importante de bani dosite ”în sertar”
  • Kevin De Bruyne, foarte aproape de Napoli! Detaliile unui transfer spectaculos
  • Exit mobile version