Prima zi din viata lui Ivan Stepanovici

Ivan Stepanovici Ciuhaev, om cu o educatie aleasa si principii de viata dintre cele mai sanatoase, fu singurul membru al asociatiei de locatari care se opuse repararii acoperisului, subrezit serios de vint si de ploile cazute in ultima vreme. „Sigur e vreo manevra ticaloasa a administratorului. Nelegiuitul asta ar face orice sa mai ciupeasca niscaiva banuti”, isi spuse el si refuza sa plateasca pentru reparatie. Ceilalti locatari socotira ca nu sint prosti sa plateasca ei si pentru Ivan Stepanovici, asa ca acoperisul nu se mai repara.
Luna noiembrie aduse noi ploi si acoperisul se subrezi si mai mult. Apa intra in voie prin gaura cascata in izolatie si se infiltra in peretii imobilului, dind nastere unei igrasii urit mirositoare. Ivan Stepanovici il reclama pe administrator in instanta, acuzindu-l de neglijenta, si ceru judecatorului sa binevoiasca a dispune ca piritul sa-i plateasca paguba. Instanta nu binevoi, ba mai mult, il obliga pe nefericitul Ivan Stepanovici sa achite cheltuielile de judecata. Reclamantul denunta coruptia care cuprinde ca o cangrena sistemul judecatoresc si, spre binele lui, fu tirit afara din sala inainte ca judecatorul sa-l acuze de sfidarea tribunalului si sa-l trimita la zdup.
In semn de protest, Ivan Stepanovici refuza sa mai plateasca vreun ban pentru cheltuielile de intretinere si acumula datorii atit de mari, incit asociatia se vazu nevoita sa-l actioneze in judecata. Asociatia cistiga procesul si apartamentul lui Ivan Stepanovici fu vindut pentru recuperarea datoriilor. Fostul locatar se vazu nevoit sa se mute cu fiica sa si cu ginerele.
Intr-un timp destul de scurt, Ivan Stepanovici isi asigura dusmania intregului cartier, ceea ce dadu nastere la discutii aprinse intre fiica sa si sotul acesteia, inginerul Sokoliov, discutii care il vizau in mod direct pe Ivan Stepanovici, mai precis situatia sa locativa. In cele din urma, inginerul Sokoliov retrase de la banca 200 de ruble din micile sale economii si isi interna socrul intr-un azil de batrini, unde insusi directorul stabilimentului ii dadu sotiei sale asigurari ca Ivan Stepanovici va primi cea mai buna ingrijire. Directorul mai adauga si faptul ca batrinii se simt mai bine in compania celor de o virsta cu ei, asa ca nu avea de ce sa regrete aceasta hotarire.
Ivan Stepanovici nu se simtea insa bine in compania nimanui, cu atit mai putin in cea a celor de o virsta cu el, despre care se stie ca sint niste oameni nesuferiti si cu deprinderi dintre cele mai urite. Cu aceeasi vigoare ii ura si pe membrii personalului, pe tinerii care veneau in zilele de duminica prin intermediul programelor sociale de ajutorare a persoanelor virstnice, pe popii care incercau sa aduca un mic suport spiritual locatarilor azilului si pe Vasili Feodorovici, un taran de prin imprejurimi care ii alimenta cu lemne de foc contra sumei de 40 de copeici stinjenul.
Ivan Stepanovici muri in mijlocul iernii, dupa ce intr-o noapte geroasa lasase pe furis geamul deschis in speranta ca Mihail Nicolaevici, care avea o stare de sanatate precara, se va imbolnavi si va crapa, scutindu-l in felul asta pentru totdeauna de flecareala lui. Pneumonia il ocoli insa pe Mihail Nicolaevici si il rapuse in citeva zile pe Ivan Stepanovici, spre bucuria intregului stabiliment.
Din motive dubioase, Ivan Stepanovici nu fu primit in Rai, iar Sfintul Petru il expedie fara multa vorba in Iad. Acolo, primi un rind de efecte si insarcinarea sa arda, alaturi de alti pacatosi, intr-un cazan sub presiune care producea apa calda pentru virtuosii din Rai ce doreau sa se imbaieze.
Dupa câteva zile, pacatosii care ardeau pentru a produce apa calda se prezentara, cu permisiunea dracului supraveghetor, in fata lui Scaraotchi, somindu-l sa-l ia pe Ivan Stepanovici de acolo. Ei aratara, in mod just, ca au fost osinditi la focul gheenei si ca nu sint nicidecum nevoiti sa-l suporte si pe Ivan Stepanovici. Scaraotchi fu nevoit sa le dea dreptate si il trimise inapoi la Dumnezeu, insotit de un bilet care cuprindea in el o ironie muscatoare: „Tu i-ai facut, acum descurca-te”.
Dumnezeu se scarpina in barba si trimise dupa Sfintul Petru. „Ce facem cu asta?”, intreba Atoatestiutorul. Apoi aminti ca nu e primul caz de acest fel cu care se confrunta, deplinse faptul ca e inconjurat numai de incompetenti si ii ceru lui Petru sa gaseasca o solutie definitiva la aceasta problema.
Dimineata, Sfintul Petru se prezenta in fata lui Dumnezeu insotit de Sfintul Andrei. „Doamne”, zise Petru, „cred ca am gasit un loc potrivit in care sa-i trimitem pe astia. Sa va spuna si Sfintul Andrei, el a fost acolo si a vazut totul”.
A doua zi, la Maternitatea Giulesti din Bucuresti, doamna Mioara dadu nastere unui baietel de trei kile doua sute, frumos si rumen in obraji. De bucurie, tac-su intra in prima circiuma si bau alocatia copilului pe urmatorii doi ani.