Blogul si ziarul: despre frustrarea jurnalistului si alte desertaciuni

Cu 15 ani in urma, un editorial putea zdruncina un guvern, putea influenta rezultatul unor alegeri sau arunca in derizoriu (de cele mai multe ori pe buna dreptate) o cariera politica. Astazi, importanta comentatorilor s-a redus considerabil in raport cu vechea si totodata intiia garda a presei de dupa ’90. Managementul institutiilor de presa nu mai concede in fata editorialistilor de forta, ci isi urmareste propriile interese. Nu orice opinie mai vede lumina tiparului, iar asta, in opinia mea, ar fi trebuit sa fie un lucru bun. O presa pertinenta nu se cladeste exclusiv pe prestigiul citorva nume cu notorietate, ci pe soliditatea investigatiilor de presa. O spun in contextul in care, in ochii unora, notorietate se traduce azi prin nume gen Badea, Ciutacu sau Oana Dobre (?) …
Asa ar fi trebuit sa stea lucrurile, insa ele au fost facute doar pe jumatate. Fiecare dintre trusturile de presa care conteaza la noi are o agenda si principalul element definitoriu este considerat felul in care se delimiteaza si il ataca pe celalalt: Ringier versus Intact, Intact versus Realitatea-Catavencu si asa mai departe. Demersul omului de presa se pierde pur si simplu in aceste lupte intestine. (Despre cit de putin mai inseamna azi investigatia, reportajul sau interviul in presa centrala voi reveni cu o proxima ocazie.) In mijlocul bataliei intre trusturi captivi sint jurnalistii. Fiecare ziarist isi doreste celebritatea. Vrea ca opinia sa sa conteze macar, daca nu sa fie decisiva. Multi abdica momentan in fata politicilor de companie. Nu stiu care este tonul vocii lor, nu stiu care sint si daca au argumente suficiente. Nu stiu cind sa se opreasca. Cind sa-si ceara scuze si cind sa atace. Nu stiu sau nu-i intereseaza. Apoi, unii „dezerteaza” si se inregimenteaza la fosta concurenta. Toate etapele presupun acumulare de frustrare.
Acesta a fost resortul pentru care ideea de blog a luat amploare printre jurnalistii de la noi. Adresa personala de internet a devenit locul in care se transeaza „razboaiele” personale cu cei care lucreaza la concurenta, cu cei care au un job mai bun, spatiul unde poti injura nelimitat si unde iti poti desfasura in voie fantasmele. Iar daca asta aduce vizitatori, cu atit mai bine. Si daca zoaiele improscate in spatiul virtual devin subiect de „presa” pentru tabloide – excelent!
Astazi blogurile jurnalistilor nu zdruncina guverne, nu influenteaza argumentat opiniile alegatorilor si nici nu arunca indoieli asupra carierei unor oameni politici. Ci doar ridica intrebari asupra mizerabilei naturi umane. Dar asta este deja tema literara, nu doar subiect de meditatie in privinta evolutiei presei românesti. Din pacate.