Fenomenul hikikomori afecteaza 1.000.000 de locuitori ai Japoniei. Citeva dintre denumirile referitoare la fenomenul social specific Japoniei sint: „Generatia pierduta”, „milionul pierdut”, „ultimul trend al parazitismului social”. Termenul hikikomori poate fi tradus cu „un liliac” (hiki, cuantificator pentru animale mici cu sensul de unu, iar komori/koumori inseamna liliac) si face referire la izolarea autoimpusa a acestor indivizi.
*Izolare in casa ani de-a rindul*
Hikikomori sint acei tineri care, in urma unui soc afectiv, se inchid pentru ani de-a rindul in casa. Teama lor de oameni face ca viata sa li se consume in fantezii cu ochii deschisi, filme, televizor sau pe internet. Aleg sa se izoleze intr-o incapere a casei, dorm ziua, iar noaptea si-o petrec in fata televizorului sau jucind diverse jocuri pe computer. Singurele cai de comunicare pe care le mai folosesc sint cele prin intermediul internetului – chatul si doar cu cei asemanatori lor. Se retrag din orice activitate sociala si sint intretinuti de familie. Nici membrilor familiei insa nu le este permis accesul in spatiul ocupat de ei, parintii fiind nevoiti sa lase mincarea la usa camerei si sa paraseasca locul cit mai repede. Aceasta izolare se intinde, in cele mai multe cazuri, pe parcursul a doi sau chiar mai multi ani. Parintii sint dispusi sa faca compromisuri din dorinta de a nu-si pierde copilul care ii ameninta cu sinuciderea daca nu-i este respectata decizia. Motivele pentru care un hikikomori alege aceasta forma extrema de claustrare difera – un esec sentimental, ratarea unui examen, dificultati de socializare la scoala.
*De ce alege familia sa intretina un astfel de copil*
De ce nu apeleaza familia la servicii sociale de remediere a situatiei sau, in cazul in care e vorba de o persoana cu virsta peste 20 de ani, de ce nu e determinata sa se intretina singura? „Parintii fac totul pentru copii”, explica Tamaki Saito, psiholog specializat in interventii pentru hikikomori, reporterului de la The New York Times. „Cind noi facem un pas inainte in a-l forta pe pacient sa iasa din izolare, parintii se sperie, fiindca nu vor probleme si turbulente”. Alti parinti se tem ca un hikikomori nu ar supravietui fara ajutorul lor. „Poate ar trebui sa-l dam afara”, spune un parinte, „dar la inceput era prea mic, iar acum e prea tirziu. Nu si-ar putea purta singur de grija, nu stie sa se descurce”. „Oamenii se uita la cit de onorabila e o familie”. Reputatia conteaza peste tot, iar hikikomori sint stigmatizati si vazuti ca psihotici.
*Inadaptatii societatii*
Camera unui hikikomori contine teancuri de manga, jocuri PC, DVD-uri, carti si calculatorul in fata caruia isi petrece noptile. Lipsa de contacte sociale si izolarea prelungita au un efect profund asupra mentalitatii unui hikikomori, care ajunge treptat sa-si piarda abilitatile de comunicare si deprinderile necesare descurcarii intre oamenii obisnuiti. Ei se scufunda in lumi fanteziste, manga, tv, computer, care ii rup de lumea din afara si le dezvolta comportamante stereotipe: dorm ziua si stau treji noaptea si, cind familia adoarme, se strecoara in bucatarie dupa mincare. In cazuri extreme, un hikikomori poate abandona TV-ul si orice preocupare, stind pur si simplu in pat si visind cu ochii deschisi.
Cind un hikikomori decide sa abandoneze izolarea, fie singur, fie cu ajutorul unui asistent social, el trebuie sa infrunte problema pierderii abilitatilor sociale, pe care cei de virsta lui le-au achizitionat firesc prin comunicarea de zi cu zi. Nu este usor pentru un hikikomori sa revina in societate, pe linga blocajele interioare – spaime, complexe, indoieli, el trebuie sa infrunte si stigmatizarea sociala.
*Explicatiile fenomenului in Japonia*
In Japonia, tara cu cel mai inalt grad de tehnologizare, specialistii vorbesc despre peste 1 milion de cazuri de tineri si adolescenti care sufera de aceasta tulburare si reprezinta 6% din populatia totala avind virste intre 16 si 20 de ani, iar 80% din cei afectati sint baieti. Explicatiile avansate sint diverse: lipsa de comunicare care afecteaza familiile japoneze – programul de munca fiind foarte incarcat, nu mai ramine loc pentru comunicare cu copiii. In plus, in sistemul confucianist de educatie din cele mai multe familii, copiii sint incurajati sa nu se plinga si sa nu-si comunice problemele, sa le tina in ei. O alta explicatie are in vedere sistemul educativ japonez, centrat pe invatare pe de rost, si nu pe reflectie critica, precum si pe concurenta acerba in licee si facultati; unii copii nu fac fata programului intensiv de studiu, se simt ratati si abandoneaza competitia. A treia explicatie presupune rolurile de gen si machismul societatii, barbatii trebuind sa aiba grija de intreaga familie, inclusiv de sotie.
*Boala „junglelor urbane”*
S-a crezut initial ca este o tulburare specifica societatii si culturii japoneze. Aparitia unor numeroase cazuri in tarile cu cel mai inalt nivel de trai din lume: SUA, Australia, Canada si Marea Britanie face insa din aceasta tulburare o problema a civilizatiei moderne. Psihologii vorbesc despre sindromul retragerii sociale acute ca fiind boala „junglelor urbane” inalt tehnologizate si caracterizate de violenta, nesiguranta, competitie acerba si lipsa unor valori autentice.
