Inconstientul oricarei vietuitoare de pe Pamint tinde intotdeauna catre viata. Puterea vietii se preumbla undeva, in abisurile inconstiente ale omului, ale pasarii, ale animalului, ale florilor si ale pomilor, invingind toate obstacolele cu o maiestrie de exceptie. Viata nu admite esecurile niciodata. Viata nu esueaza, chiar daca toate formele poarta inscris in ele si un program al mortii, si unul al distrugerii, si unul al autodistrugerii. Schimbarea formelor nu schimba viata si, cum formele toate poarta in ele acest cod al vietii, ele stiu, in acelasi timp, ca viata nu cunoaste esecul. Ceea ce numim esec apartine mai degraba mintii, decit vietii. Pasarile, animalele de prada ori alte vietuitoare, carora le atribuim incapacitati nenumarate – poate si pentru a aseza ratiunea umana pe un soclu, nu accepta esecul atit de usor cum o face o fiinta umana. Daca leul n-ar depasi esecul de a fi vinat acum, ar sucomba cu specia sa cu tot in doi timpi si-n trei miscari. Daca pasarilor li s-ar parea prea obositoare calea dintre o tara rece si una calda, n-am mai admira stolurile ce se rotesc intr-un dans sublim al vietii, facind cerul mai frumos si viata mai vesela. Animalele resping esecul si sarbatoresc viata in fiecare clipa. Mintea animalului sau mintea pasarii, in nebuneasca ei irationalitate (aceea pe care noi le-o atribuim, mai degraba), incearca iarasi si iarasi pina ce reuseste. Natura inconstienta a vietuitoarelor le conduc catre viata, iar acel dram de inteligenta care le determina sa distinga lumea si obiectele lumii inconjuratoare “stie” precis drumul catre succes. Omul, insa, cunoaste in mod esential “esecul” si-i datoreaza cunoasterea aceasta tocmai mintii care-l face superior animalului. De indata ce a inregistrat un esec, omul nu are intotdeauna incapatinarea, motivatia puternica si pasiunea de a depasi drama. Pasarii nu-i e teama sa se avinte in aer, caci inconstientul sau stie ca zborul inseamna viata, libertate si fericire. Omul, insa, ajunge – in anumite circumstante – sa se teama de mers, de inaltime, de spatii inchise, de alti oameni, de copii, de paianjeni, de succes, de fericire, de dragoste, de poduri, de drumuri, de cai ferate, de moarte, de boala, de intuneric sau de lumina. Mintea il conduce pe om in frica de frumusete si de fericire, de dragoste si de bucurie, la fel cum il ghideaza catre frica de opusele acestora. In toate se poate intrezari radacina fricii de esec, capabila sa paralizeze mintea rationala pina acolo unde o poate sterge complet. Instinctul catre viata e o forta inconstienta care se opune intotdeauna esecului, dar una pe care omul nu se bazeaza cind crede cu prea mare tarie in mentalul sau. Forta vietii ne coordoneaza perfect, numai ca mintea rationala o poate folosi doar atunci cind crede in ea. Si, din momentul in care mintea se bazeaza pe forta vietii, puterea omului se poate transforma in ceea ce numim putere miraculoasa. Forta vietii e forta ascunsa in zborul pasarii si-n puterea animalului de a depasi orice esec. In puterea semintei de a deveni intr-o zi floare si-n izbinda embrionului de a se transforma in copil. Sa fii incapatinat ca o pasare care vrea sa zboare intiia oara, ca o saminta ce se avinta in existenta catre starea de floare, ca embrionul programat sa devina copil si atunci vei sti ca si tu esti facut pentru succes, facut sa fii – simbolic – pasare, copil sau un fir de iarba in existenta.