AcasăOldGhici cine te ameninta cind dormi?

Ghici cine te ameninta cind dormi?

“Era prima data cind locuiam intr-o casa. Pina atunci inchiriasem doar apartamente mici. Astfel, am descoperit repede cit de atent devii la orice zgomot neinsemnat, mai ales noaptea si mai ales intr-o suburbie linistita. Casa si terenul din jur erau foarte primitoare. Cu toate acestea, cadeau inexplicabil lucruri de pe rafturi in toiul noptii. Nu spun ca era vreo stafie sau ceva, pentru ca incidentele sau cum vrei sa le spui aveau loc la distanta de citeva luni.”
(Oren Peli)

Filmul lui Oren Peli a costat 11.000 de dolari si a adus incasari de 142.000.000. A fost turnat acasa la regizorul scenarist si are o distributie mica, in care nu se afla niciun nume rasunator. Unii
l-au asemanat cu “Blair Witch Project”, pentru ca pare un documentar filmat de un amator, in a carui mina camera face giumbuslucuri. Am vazut filmul la rece, pentru ca specia horror nu ma impresioneaza. Ceea ce pot sa spun din capul locului este ca nu seamana cu “Blair Witch Project” pentru ca, spre deosebire de acela, care te lasa in ceata, la sfirsit, povestea lui Peli are un final destul de clar. Asa cum spune chiar el, scenariul pe care l-a scris a fost inspirat de propriile patanii, dar si de faptul ca iubita lui, Toni Taylor, s-a simtit bintuita, cindva. Asadar, avem un cuplu de tineri, Katie si Micah, care se muta impreuna, intr-o casa frumoasa, dar dubioasa. De fapt, nu casa e de vina pentru ceea ce li se intimpla, ci faptul ca o entitate ciudata o urmareste pe fata, tulburindu-i noptile. Ca sa afle ce se intimpla, Micah isi cumpara o camera performanta pe care o lasa sa functioneze noaptea, in dormitorul lor. Odata cu aparitia camerei de filmat, “musafirul” nepoftit devine din ce in ce mai recalcitrant. Cei care agreeaza productiile cu incaierari accelerate se vor plictisi de moarte urmarind imaginile pe care le capteaza camera (timp de peste douazeci de nopti!) si conversatiile celor doi protagonisti, e drept, din ce in ce mai speriati. Cei care vor vedea filmul pe calculator vor pierde esentialul. Pentru ca Peli instaleaza groaza prin senzatii si sonoritati care nu pot fi percepute decit in sala de cinema. In “Activitate paranormala” nu vedem niciun monstru, nu au loc masacre cu mari varsari de singe, totul este sugerat doar prin semne, sunete, urme. Lucrurile se precipita abia in ultima parte a filmului, provocind fiori de groaza cinefililor mai slabi de inger. Senzatia de teroare se transmite puternic si datorita faptului ca actorii din rolurile principale, Katie Featherston si Micah Sloat, au infatisarea unor oameni obisnuiti, pe care ii poti vedea in fiecare zi, pe strada sau in metrou. Dupa vizionarea acestui film, cei usor impresionabili se vor uita cu atentie sub pat, inainte de a se culca, si nu vor avea curajul sa stinga lumina!

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
44 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger