AcasăOldPrada dezminte negocierile cu grupul elvetian Richemont

Prada dezminte negocierile cu grupul elvetian Richemont

Zvonurile cu privire la posibilii investitori in afacerea familiei Prada au existat inca din iarna lui 2009. Multi l-au pus insa atunci pe seama marelui val de speculatii si previziuni referitoare la viitoarele pierderi si falimente inerente crizei finan­ciare.
In luna august a anului trecut, presa straina se afla, se pare, in posesia unei informatii-bomba: bancherii de la Prada luasera legatura cu grupul elvetian de lux, Richemont. Aceeasi presa straina a anuntat acum doua zile ca brandul italian se afla in pragul semnarii unui acord cu Richemont in vederea cedarii acestora a unui sfert din capitalul sau. Conform unor surse anonime, acordul se pare ca ar putea genera o noua fata a luxului si un rival redutabil pentru insusi imbatabilul grup francez LVMH. Cartier si Montblanc sint numai doua dintre marile branduri care se afla in prezent sub umbrela Richemont.
In ciuda rumorii din ce in ce mai involburate, reprezentantii Prada au dezmintit in ultimele ore orice negociere. “Societatea noastra neaga categoric vinzarea unor actiuni grupului Richemont”, a declarat un purtator de cuvint al Prada. “Nu exista nicio negociere in desfasurare.” Richemont, nu a facut deocamdata niciun comentariu pe marginea acestui subiect. Prada este proprietate aproape exclusiva a creatoarei Miuccia Prada si a sotului sau, asociat si administrator, Patrizio Bertelli. Datoria casei italiene se pare ca se ridica in prezent la putin peste un miliard
de euro.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
68 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger