Marele Will si modestul domn Hašek

Pe lumea asta, exista citiva scriitori mari, ale caror opere sint citite cu placere de oameni cu profiluri dintre cele mai diverse. De asemenea, exista o paleta larga de scriitori acceptabili cu un public ceva mai restrins, fara de care insa bibliotecile orasenesti, judetene sau universitare ar fi mult mai saracacioase. Un scriitor cu adevarat mare este insa acela pe care nimeni nu-l citeste, insa toata lumea pretinde ca o face.
Un bun exemplu in acest sens este William Shakespeare, pe care publicul larg il adora si il alinta numindu-l marele Will. Pot afirma fara nici un fel de risc ca nu exista nici macar un singur om stiutor de carte in toata lumea care sa nu jure ca i-a citit cu nesat operele nemuritoare si ca asta i-a umplut sufletul de incintare. In realitate, stim foarte bine ca topica alambicata a marelui Will poate incurca pina si cea mai limpede minte si ca a-l lectura pe „Hamlet” e mai degraba un act de vointa decit un festin al sufletului. Desigur, iubitorii operei marelui Will ar putea obiecta ca forma e mai putin importanta, cita vreme povestile sale traiesc si ne fascineaza si astazi. Lucru de altfel adevarat, cel putin daca omitem faptul ca, de pilda, „Romeo si Julieta” mai fusese scrisa inaintea lui Shakespeare de vreo cinci ori de catre diversi autori dramatici pe care noi ii pretuim si iubim astazi mai putin.
De asemenea, nu am nici un cunoscut care sa nu pretinda ca a citit poemul dramatic „Faust” al lui Goethe. Pasiunea pentru poezia clasica germana pare sa mistuie si astazi cu aceeasi vigoare sufletele sensibile ale unor categorii largi de cetateni, de la doctori, avocati sau profesori pina la experti contabili, ofiteri de armata sau distribuitori cu amanuntul.
Cititorii rafinati, elita celor care pretind ca citesc carti pe care in realitate le-au rasfoit in cel mai bun caz, afirma sus si tare ca sint topiti dupa Faulkner. Desigur, nimeni nu contesta valoarea literara a operei marelui William, care ne face sa trecem cu vederea faptul ca uita sa puna punct si ca citirea unei singure fraze poate constitui un exercitiu de respiratie foarte util pentru marirea capacitatii functionale a plaminilor si pentru imbunatatirea timbrului si amplitudinii vocii. Personal, pot sa afirm ca i-am citit toate cartile pina la pagina 20, iar la „Catunul” am reusit performanta absolut remarcabila sa ajung la pagina 72, in care eroul principal se intoarce de la cimp si priveste in zare pret de citeva pagini.
Paradoxul aici este ca cei care-i citesc pe Jaroslav Hašek, Sienkiewicz sau Oscar Wilde pretind ca sint indragostiti de Shakespeare, Goethe sau Faulkner, in timp ce putinii oameni care chiar i-au citit pe cei din urma se rusineaza sa recunoasca asta si pretind ca citesc si ei Hašek, Sienkiewicz sau Oscar Wilde, ca toata lumea.