AcasăOldInvatarea ne modeleaza creierul

Invatarea ne modeleaza creierul

Doua echipe de cercetatori, una americana, de la Washington University School of Medicine din St. Louis, iar alta italiana, de la Universitatea din Chieti, au facut o descoperire ale carei implicatii nu sint inca suficient de clare in prezent. Se pare ca activitatea spontana a creierului uman, aceea care se poate inregistra cu ajutorul rezonantei magnetice, nu este deloc intimplatoare si ca ea se modifica atunci cind invatam ceva nou. Mai mult, gradul de transformare intr-o arhitectura noua depinde de cit de bine am invatat noua achizitie. Neurologul prof. univ. dr. Maurizio Corbetta explica: „In absenta oricarei activitati observabile sau chiar atunci cind subiectul doarme sau este sub anestezie, creierul manifesta o activitate spontana care nu este deloc intimplatoare, ci organizata in modele de activitati corelate care apar in regiunile conectate din punct de vedere anatomic si functional. Motivele care genereaza aceste modele de activitate spontana ramin misterioase, dar noi am demonstrat ca invatarea produce mici schimbari in aceste modele, iar aceste modificari sint importante din punct de vedere comportamental“. Aceste modificari in arhitectura legaturilor dintre diversele regiuni ale creierului au fost denumite de cercetatori „urme ale memoriei“, ele inlesnind „colaborarea“ dintre diversele parti ale creierului, responsabile pentru diverse functii. Posibile aplicatii ale acestei descoperiri ar fi in neurologie si psihiatrie, pentru ca va permite descoperirea anomaliilor din functionarea creierului, anomalii care reprezinta primele semne ale unor boli.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
46 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger