Una dintre cele mai raspindite idei in rindul adultilor este aceea ca cele mai pline de rautate fiinte care exista pe lume sint copiii. Acesti mititei care de multe ori se ascund in spatele unor chipuri adorabile sint capabili de cele mai mari acte de cruzime si nimic nu pare sa-i desfete mai mult decit suferinta provocata altora.
Inainte sa ma contraziceti, amintiti-va cum va tupilati in copilarie indaratul unui gard sau al unei ferestre, asteptind rabdator un trecator nevinovat asupra caruia sa aruncati diverse proiectile special pregatite in acest scop, de la pietre si scoabe de prastie la cornete de hirtie cu ac in virf. Amintiti-va bucuria care va umplea sufletul ori de cite ori vreun domn cumsecade sau o bunicuta in baston privea cu nedumerire in jur, frecindu-si partea dorsala.
De cite ori nu ati spart cu o piatra geamul unui vecin care nu v-a facut niciodata nici un rau, iar apoi, cu cea mai nevinovata mutra din lume, ati pretins fie ca n-ati vazut nimic, fie ca a fost un copil care a fugit, subliniind totodata ca nu va puteti explica aceasta proasta crestere sub nici un chip?
Sa nu uitam nici de micile animale care traiesc in apropierea omului. In opinia micilor bestii umane, singurul motiv pentru care acestea exista este acela de a fi chinuite, trase de coada si inchise in magazii intunecoase, fara mincare si apa. In mod nefericit pentru ele, aceste animale au o predispozitie nesanatoasa de a iubi copiii; cind realizeaza, in sfirsit, ca omuletii atit de dragalasi sint in realitate cei mai mari tortionari ai lor, este desigur prea tirziu. Am cunoscut odata un motan care, prins pe o alee intre un dulau cu infatisare fioroasa si o fetita blonda si bucalata care batea din palme si striga incintata: „Pis, pis, piiiis”, s-a aruncat fara nici un regret in coltii dulaului si a fost serios tavalit. Numai Dumnezeu stie prin ce experienta neplacuta a trecut inainte, daca a fost capabil de o asemenea alegere.