*Jack Bruce si Alvin Lee, Teatrul de vara din Mamaia, ’93*
Inconjurat de ziduri nu prea inalte, Teatrul de vara din Mamaia n-a fost ridicat sa reziste asaltului unei hoarde de hipioti (probabil a fost construit pentru spectacole de varietati si muzica usoara si s-a presupus, pe buna dreptate, ca nu exista fani inraiti ai Marinei Scupra care sa escaladeze zidurile innebuniti s-o vada pe diva lor preferata). Prin urmare, in ’93, numai cine a tinut neaparat sa-si cumpere bilet la Jack Bruce (ex-Cream) si Alvin Lee (ex-Ten Years After) a facut-o. Cu o ora inainte de inceperea concertului, doar o mina de organizatori mai lupta eroic la poarta principala; in timpul asta, cete de asediatori navaleau inauntru ca turcii in Constantinopol, prin toate sparturile.
Cel mai greu mi-a fost sa aleg cum sa intru, era prea mare oferta. Stam in fata teatrului si bagam un Camel (de data asta aveam o groaza de bani, aparam doar un principiu), cind vad un tip carind in spate o scara. Il recunosc cind trece prin dreptul meu – Oigen, sta cu mine in camin (ultima data cind l-am vazut, cinta in trupa Kumm). „Julius, hai, ma”, imi zice, fara sa se opreasca. Nu ma duc, mi se pare lipsit de stil.
Intre timp, la poarta principala se intra prin metoda „berbece”: un grup de 5-10 rockeri provoca o busculada controlata, impingindu-se cu putere – vezi Doamne, din cauza inghesuielii – in oamenii de ordine. Cam jumatate reuseau sa intre. Eficient, dar prea grobian pentru gusturile mele.
Am intrat pe la VIP, cu un pachet de Camel. In definitiv, eram cu blugii aia buni, fara gauri in fund.
*Iris, Sala Sporturilor din Cluj, ’95*
N-am reusit sa intru prin nici o metoda, inauntru era deja plin ochi, iar pe platoul din fata mai erau citeva sute bune de rockeri faliti. Unii deja renuntasera si plecau care incotro, cind am prins din zbor o idee: niste tipi din spatele meu isi faceau calculul ca-l agata pe Minculescu si-l roaga sa-i bage, ca-i cara sculele. Cica mai intrasera o data asa.
Cind a aparut autocarul lui Iris si s-a deschis usa, eram deja cu capul virit inauntru si-mi ofeream serviciile de hamal: „Mai sint cu niste baieti, le caram imediat”.
Pret de 20 de minute, glasul meu autoritar a bubuit pe platoul din fata Salii Sporturilor din Cluj: „Ba, ai grija la statia aia!”; „Vezi sa nu lovesti chitara”; „Mai e o cutie; tu, ala blondu’!”. Bineinteles, n-am pus mina pe nimic – doar de-asta am invatat carte, sa n-ajung sa lucrez cu spinarea.
