In 2009, citeva ziare si televiziuni l-au recuperat pe Ceausescu. Am citit si am vazut reportaje, lirica omagiala, imagini din epoca, difuzate cu intentia, deloc rea, de a ne aduce aminte in ce mizerie am trait. Tot ce au reusit autorii demersului a fost o comemorare fastuoasa — 20 de ani de la disparitia lui Ceausescu si a regimului sau. Românii invinsi de capitalism prefera o recolta-record mincinoasa supermarketurilor cu preturi SF. Cind au de ales intre perspectiva somajului si siguranta locurilor de munca injositoare de ieri, ii cuprinde nostalgia. Cozile, frigul din case, demolarile, programul redus si propagandistic al televiziei, interzicerea avorturilor si a circulatiei peste granita au ajuns sa li se para variante mai bune decit libertatea. Pentru foarte multi, libertatea inseamna imposibilitatea de a se descurca fara un nenorocit care sa le promita un viitor luminos. Cind il revad pe Ceausescu, sute de mii, daca nu chiar milioane de români spun „ultima data am fost la mare pe vremea lui. Era frumos!”. Nu, ma, erati voi mai tineri! Si eu as dori sa fiu iarasi la liceu, chiar daca i-as avea pe Hitler diriginte si pe Stalin profesor de fizica. Dar nimic nu era mai bun in comunism. Intr-adevar, astazi sintem mai egoisti, insa asa se intimpla cind scapi din cireada. Solidaritatea dispare, incepem sa ne diferentiem si sa ne inraim. Suna cinic, dar astea sint conditii ale progresului.